Exploziile puternice de lângă graniţa României au alertat pe toată lumea. Bogdan Chirieac dă asigurări că ruşii "nu-şi vor permite" să atace o ţară membră NATO.
Tensiuni în România după ce forțele ruse au bombardat din nou regiunea Odesa. Mai multe drone au lovit porturile Reni și Ismail, situate pe Dunăre, în apropierea graniței româno-ucrainene.Potrivit corespondenților militari, au fost atacate rezervoare petroliere, depozite cu arme și echipamente NATO. În plus, un depozit cu cereale a fost distrus și patru angajați au fost răniți.
Analistul politic Bogdan Chirieac, prezent în platoul România TV, a venit cu următoarele observaţii:
"Doar din greşeală ar putea să apară "lupul" pe aici pentru că Rusia nu-şi permite să atace o ţară NATO. Nu va mai face niciodată Rusia aşa ceva, după ce a păţit în Ucraina. Dar cum este să te trezeşti noaptea şi să auzi zgomotul acela înspăimântător al dronelor care se prăbuşesc către ţintă? Acum am auzit, am văzut, e adevărat, se întâmplă... Distanţa dintre Reni şi Galaţi e de 480m, ele sunt separate de Dunăre.
E logic, din punct de vedere militar, că ruşii vor ataca. Rusia a rupt acordul cu Ucraina privind transportul cerealelor pe Marea Neagră şi acum probabil că vrea să împiedice cu orice preţ acest export de cereale din Ucraina. Pentru asta au atacat portul. Ce pot să atace? Porturile ucrainene la Dunăre, Reni şi Ismail. Înţeleg doar că la Ismail apărarea antiaeriană a fost mai puternică, au reuşit să doboare dronele sau au fost nişte drone mai slabe. Ismail e faţă-n faţă cu Isacea, la noi, în Tulcea. dar, dronele fiind majoritatea iraniene. nici n-au o precizie şi nici localizare în spaţiu foarte bună, aşa că există riscul unei deviaţii. Dacă drona aia devia un kiometru cădea în centru la Galaţi! Din greşeală!
Eu cred că vor ataca şi nave ucrainene pe canalul Bâstroe. Degeaba l-au adâncit. Au deranjat tot ecosistemul din Delta Dunării... Ele sunt ţinte pentru rachetele ruseşti! Vă dau un exemplu. Au atacat Odessa, în disperare bombardează ruşii Odessa care-i un oraş mai mult de jumătate rusesc. Şi există acest risc, întotdeauna, atunci când eşti la câteva sute de metri distanţă ca racheta să devieze ţinta. Ideea este că România ar trebui să deplaseze în zonă tot ce înseamnă baterii antiaeriene şi să achiziţioneze acele rachete "short-range missile", rachete cu rază scurtă de acţiune şi rachete cu rază foarte scurtă de acţiune. Acestea pot doborî dronele. Cu scutul de le Deveselu nu poţi să tragi în drone, e ca şi cum ai încerca să dobori muştele cu tunul. E prea mult. Dar drona aia e nenorocită rău. Are 20-40 de kilograme de trotil şi cu 40 kg de trotil dărâmă un bloc uriaş!", a spus Bogdan Chirieac.
Portul Reni a căpătat o importanță sporită în ultima perioadă, având în vedere nevoia Ucrainei de a asigura un flux de export pentru cerealele produse de această țară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News