EXCLUSIV  Ce a căutat Cioloş în America

"Se aşteaptă aici, în SUA – le spuneam partenerilor americani că nu e cazul să ne spună cineva asta, că o vrem şi noi acasă – să continuăm lupta împotriva corupţiei şi eficientizarea administraţiei publice" a declarat premierul Cioloş la Wahsington, după întâlnirile cu vicepreşedintele american Joe Biden. 

"Fără o administraţie eficientă nu numai că nu vin investitorii, dar îi şi fugărim" a mai spus el. La rândul său, administratia americană a transmis că trebuie continuată lupta împotriva corupţiei şi reformele în administraţie.

În rest, discuţii despre Summit-ul NATO de la Varşovia, despre Republica Moldova, despre energie şi Marea Neagră. Mai pe scurt, ca unul care a urmărit de-a lungul timpului numeroase vizite ale preşedinţilor şi premierilor români la Washington pot spune că, dacă nu există o agendă secretă, vizita rămâne un simplu exerciţiu diplomatic al ambasadorului George Maior.

Surse americane de la Bucureşti ne-au declarat că vizita era necesară deoarece preşedintele Johannis nu a dorit să se vadă cu investitorii de peste Ocean, la ultima sa vizită, de acum o lună, la Summit-ul Securităţii Nucleare.

Pe de altă parte, nici Cioloş nu a făcut gaură în cer, companiile cu care s-a întâlnit având deja toate contactele posibile la Bucureşti. Mai mult, giganţii americani care au căutat petrol şi gaze în Marea Neagră sunt pe cale să-şi vândă afacerile din zonă către anglo-olandezii de la Shell.

Apoi, agenda politică a lui Biden pare scoasă din arhivă, de la precedenta întâlnire din 2013 cu premierul Ponta: "lupta împotriva corupţiei şi reforma administraţiei". Nu a existat niciun upgrade, ceva despre faptul că România are astăzi cel mai mare număr de demnitari şi oameni de afaceri importanţi cu probleme penale din lumea civilizată. Probabil că, între cele 28 de state membre ale UE, numărul inculpaţilor politicieni din România este de câteva ori mai mare decât al tuturor politicienilor europeni luaţi la un loc. Dacă Biden ar fi fost interesat de România, ar fi semnalat acest lucru, Şi ar fi considerat asta o gravă problemă de sistem ce ar putea privi nu doar România, ci întreg estul european. Altminteri, nimic concret.

Poate că ar trebui să privim, totuşi, nu doar partea goală ci şi cei câţiva stropi de pe fundul paharului. Orice întâlnire la un asemenea nivel între oficialii români şi americani reprezintă, în sine, un fapt pozitiv. Măcar s-a schimbat un număr de telefon. Iar când va suna Mr. Cioloş from Budapest, cineva ar putea face legătura cu vicepreşedintele Biden. Faptul ne mai arată că scutul de la Deveselu a upgradat relaţiile politice, cel puţin la nivel de întâlniri între Bucureşti şi Washington. În sfârșit, premierul Dacian Cioloş, fost comisar european, sunt convins că a lăsat o impresie cel puţin corectă oficialilor americani. Un fapt pozitiv, după numeroasele întâlniri pe care Biden le-a avut de-a lungul timpului cu preşedintele Traian Băsescu. În rest, capitalul american nu va găsi drumul către România nici de această dată...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel