Vicepremierul pentru securitate națională, Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, a prezentat, marți, în Consiliul extraordinar JAI, mandatul încredințat de președintele Klaus Iohannis și de premierul Victor Ponta. El a votat împotriva proiectului deciziei de aplicare a cotelor obligatorii de imigranți, informează un comunicat al MAI citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, vicepremierul Oprea a transmis miniștrilor de Interne din UE și reprezentanților Comisiei Europene că țara noastră este solidară cu statele membre afectate de un aflux foarte mare de refugiați. Tocmai de aceea, a adăugat el, încă de la primele dezbateri pe tema solidarității și responsabilității, Guvernul și-a manifestat disponibilitatea și a decis preluarea prin relocare a unui număr de 1.705 refugiați din Italia și Grecia și 80 din afara Uniunii Europene (în total 1.785 persoane).
De asemenea, în intervenția sa, ministrul de Interne a susținut că România își menține punctul de vedere conform căruia mecanismul de relocare internă a refugiaților trebuie să aibă un caracter voluntar, fapt pentru care va vota împotriva impunerii unor cote obligatorii.
”România susține eforturile vizând identificarea unor soluții viabile și durabile în gestionarea fenomenului migrației cu care se confruntă Uniunea Europeană și reiterează angajamentul față de principiul solidarității. Reamintind Concluziile Consiliului European din 25-26 iunie 2015, prin care statele membre și-au manifestat solidaritatea față de persoanele aflate în nevoie de protecție internațională, pe baza principiului voluntariatului, România consideră că impunerea unor cote obligatorii nu reprezintă o soluție viabilă la problema refugiaților. Sunt tratate, astfel, doar simptomele imediate și nu cauzele fenomenului. O provocare de asemenea anvergură nu poate fi rezolvată prin impunerea unui sistem automat de redistribuire a imigranților. Este absolut necesar să se țină seama de specificitățile fiecărui stat membru și de capacitatea sa efectivă de primire și integrare a imigranților”, a declarat Gabriel Oprea, în intervenția sa din cadrul Consiliului JAI.
În context, el a reafirmat disponibilitatea de a crește contribuția României la activitățile FRONTEX și a apreciat ca imperios necesară intensificarea măsurilor de combatere a traficului ilegal de migranți, de identificare a unor soluții concrete în țările de origine și de tranzit, prin intermediul EUROPOL, FRONTEX și Biroului de Ajutor European pentru Azil.
Totodată, Gabriel Oprea a subliniat nevoia unei mai mari implicări din partea Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), dar și din partea societății civile prin ONG-urile specializate.
”Având în vedere supunerea la vot a proiectului deciziei de aplicare a cotelor obligatorii, reprezentantul României a votat împotriva unei astfel de măsuri, reiterând poziția de principiu conform căreia România nu susține relocarea de refugiați pe baze obligatorii. Totodată, vicepremierul Gabriel Oprea a depus o declarație care motivează rațiunile poziției țării noastre, pentru a fi atașată la minuta reuniunii Consiliului JAI”, se mai arată în comunicatul MAI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu