Ce a făcut Irina Columbeanu după ce tatăl ei a ajuns la azil

colaj: captură video, Irina Columbeanu Instagram
colaj: captură video, Irina Columbeanu Instagram

Irinuca a decis să facă asta la scurt timp după ce tatăl ei s-a mutat la azil. Să fi făcut-o de teama presei?

Irinuca, fiica fostului om de afaceri Irinel Columbeanu, vrea să fie lăsată în pace. Tânăra de 16 ani a dispărut cu totul din online și, ca atare, a hotărât să-și închidă toate conturile, inclusiv de YouTube și Instagram. La fel a făcut și Monica. Deși înainte era activă în social media și avea postări dese, de aproape un an de zile nici fosta soție a lui Columbeanu nu mai apare pe nicăieri. La o simplă căutare a numelui, utilizatorul apare indisponibil atât în cazul Irinucăi cât și al Monicăi. Deși a fost întrebată de multe ori, în comentarii, când va începe să posteze din nou, adolescenta nu a oferit niciun răspuns.

La vârsta de 66 de ani, Irinel Columbeanu s-a stabilit într-un azil, același loc în care a locuit și tatăl său. Fostul milionar a dezvăluit că a primit vizita fostei sale iubite, dar nu și pe cea a fiicei sale, Irina, care trăiește de mulți ani în Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, fostul om de afaceri a avut o discuție telefonică cu adolescenta și i-a împărtășit părerile sale după ce a aflat că el s-a mutat în azil. Cei doi au comunicat prin mesaje și la telefon, potrivit spuselor lui Irinel Columbeanu în emisiunea Fiță cu Adiță.

Citește și Apologia lui Columbeanu. Ești singur și când crezi că nu ești singur?

Se mai întoarce Irina în România?

“Nu cred, deși acum are și ea tot ce trebuie din punct de vedere al actelor, are Green Card. Mi-a zis că nu vrea să se mai întoarcă. S-a pus problema la un moment dat să îmi cumpere ea sau Monica un apartament unde să locuiesc și mi-a zis că nu vrea să se mai întoarcă. Eu o înțeleg și cred că e normal, având în vedere unde învață și ce învață, e o hotărâre înțeleaptă pe care a luat-o ea. Eu niciodată nu interferez în deciziile ei, o las să le ia singură și sunt de acord cu ea. Știu că e fată deșteaptă și că știe să judece”, a spus Irinel Columbeanu în cadrul emisiunii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel