Un câine pofticios a făcut senzație într-un clip ajuns viral pe internet.
Un câine adorabil din rasa Basset Hound a devenit cunoscut pe internet după ce a arătat cât de mult își dorește o felie de pizza. Cu ochii mari și rugători, patrupedul a insistat într-un mod de-a dreptul fermecător pentru a-l convinge pe stăpânul său să împartă cu el o felie delicioasă de pizza pepperoni.
Clipul s-a viralizat rapid. În timp ce proprietarul câinelui, Ray McCrossan, se așeza la masă cu felia de pizza în mână, câinele său nu a putut să rămână nepăsător și a început să facă tot ce îi stătea în putință pentru a o obține. Chiar și atunci când Ray a încercat să ascundă felia în spatele genunchiului, patrupedul a continuat să stea cu ochii pe mâncare, demonstrând o dexteritate și o perseverență remarcabile.
În videoclip, cățelul dă dovadă de o determinare uimitoare. Fiecare mișcare a stăpânului este observată cu atenție, iar patrupedul își ajustează rapid strategia pentru a ajunge la delicioasa felie de pizza. „Se oprește doar atunci când obține ceea ce își dorește”, a mărturisit Ray.
Reacțiile internauților au variat. În timp ce unii au considerat că Ray a fost puțin răutăcios ascunzând pizza de câinele său, majoritatea au apreciat întreaga scenă, considerând-o adorabilă și văzând-o ca pe un mic „dans” pe care Ray și cățelul său îl desfășoară regulat la fiecare masă. "Câ t de agil e! Uită-te la el cum urmărește pizza!", "Cu așa cățel nu te plictisești niciodată!", "Dacă era am meu îi dădeam toată pizza, nu doar o felie de salam" - sunt doar câteva din sutele de comentarii.
În primul rând, pizza conține adesea ingrediente care pot fi toxice pentru câini, cum ar fi ceapa și usturoiul, care pot afecta sistemul hematologic și pot provoca anemie. De asemenea, pizza este bogată în sare și condimente, ceea ce poate duce la deshidratare, probleme digestive sau chiar intoxicație în cantități mari.
Un alt aspect de care trebuie ținut cont este că pizza este, în general, bogată în grăsimi și calorii. Consumul excesiv de grăsimi poate provoca obezitate și afecțiuni pancreatice, cum ar fi pancreatita. Aluatul de pizza este, de asemenea, greu de digerat pentru câini și poate provoca balonare sau disconfort gastric. Multe tipuri de pizza conțin brânză, iar câinii nu digeră bine lactatele, ceea ce poate conduce la probleme digestive.
În plus, dacă îi dai pizza câinelui, acesta poate începe să dezvolte preferințe alimentare nesănătoase și să refuze hrana special formulată pentru nevoile lor nutriționale. Este mai bine să le oferi câinilor mâncare special formulată pentru ei, care să le satisfacă nevoile nutriționale și să le mențină sănătatea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu