EXCLUSIV  Ce a găsit Renate Weber: Nu e vina mea că am constatat că erau neconstituționale. Nimeni nu s-a uitat pe ele până în acest moment!

CCR
CCR

Avocatul Poporului, Renate Weber, a făcut precizări importante în contextul în care, zilnic, primește numeroase petiții de la români. 

„Eu, personal, de la bun început, am anunțat că vom merge la Curtea Constituțională cu sesizări de câte ori o să fie vorba de încălcări ale drepturilor și libertăților și o să mergem și atunci când vedem că decizii anterioare ale Curții Constituționale nu sunt respectate. Într-un stat de drept, respectarea deciziilor CCR e obligatorie”, a zis, marți, la DCNews, Avocatul Poporului, Renate Weber.

Ulterior, a făcut următoarele precizări: „Noi primim zilnic, dar zilnic între cinci și zece petiții să ne ducem la Curtea Constituțională cu ceva, să sesizăm pe ceva. Dincolo de faptul că mulți ne solicită să sesizăm pe hotărâri de Guvern unde nu este cazul, pe hotărâri ale Comitetelor, că tot e pandemie, ne solicită să ne ducem pe diferite legi pentru că nu s-au solicitat avizele anterioare așa cum trebuia.

Nu întotdeauna ne-am adresat Curții Constituționale. E adevărat că sub mandatul meu ne-am dus de mai multe ori la Curtea Constituțională decât s-a întâmplat în mandatele anterioare. Dar repet: așa s-a întâmplat. Nu e vina mea că am constatat că legi de acum zece ani, 15 ani erau neconstituționale. Nimeni nu s-a uitat pe ele până în acest moment!”

Avocatul Poporului, Renate Weber, dă cărțile pe față la DCNews

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel