Premierul Victor Ponta a anunțat, luni, în declarație comună de presă cu ministrul Finanțelor Publice, Daniel Chițoiu, rezultatele negocierilor purtate cu Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană. Cele mai importante decizii s-au luat cu privire la salariul minim pe economie, care va crește la 900 de lei după 1 iulie anul viitor și la Contribuția de Asigurări Sociale (CAS), pe care Guvernul s-a angajat s-o scadă cu 5 procente în 2014.
Cele mai importante angajamente luate de Executiv, prezentate de Victor Ponta:
- un deficit bugetar atât pe ESA cât și pe cash d 2,2% din PIB, luat în calcul într-un PIB care anul viitor se consideră că-și va continua creștetrea
- pentru investiții am revăzut ca date de construcții a bugetului investiții care să depășească 6% din PIB
- salariul minim. Vom lua în calcul creșterea acestuia la 850 lei din ianuarie și 900 lei 1 iulie. Avem un fond de creștere a salariilor în domeniul bugetar, nu va fi o creștere egală, ci țintită pe anumite categorii (medici rezidenți, profesori debutanți și alte categorii)
- vor fi alocate în buget 2 miliarde de lei pentru continuarea investițiilor în infrastructura locală și 500 de milioane tot pentru programe de investiții
- creștere a plafonului de datorie pentru proiecte de infrastructură la autoritățile locale de 1,2 miliarde de lei
- vom indexa accizele în funcție de rata inflației, vom introduce un impozit pentru construcțiile speciale (nu locuințe)
- Toate pensiile vor fi indexate cu 3,76%
- creștere a redevenței la resurselor minerale de 25% (exceptând gazele și petrolul)
- acciză de 0,7 cenți la litrul de carburant, banii colectaţi vor ajunge într-un fond special destinat investiţiilor în infrastructura rutieră
- reducerea CAS a fost în mod sigur tema cea mai intens discutată. Va exista în memorandumul de înțelegere un angajament foarte clar de scădere semnificativă cu 5% a Contribuțiilor de Asigurări Sociale din al doilea semestru al anului (la angajator)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu