CE a răspuns unei întrebări adresate de europarlamentarul ECR Adrian George Axinia (AUR), explicând de ce sunt prețurile mari la energia electrică

Publicitate

Comisia Europeană a răspuns oficial unei întrebări adresate de europarlamentarul ECR Adrian George Axinia (AUR) [1], explicând că prețurile mari la energia electrică din țările din Centrul și Estul Europei sunt cauzate de scăderea producției de energie solară seara și noaptea. Astfel, autoritățile de la Bruxelles confirmă că energia generată de panourile fotovoltaice, răspândite pe întreg teritoriul Europei, nu poate rezolva problema energetică.

„Comisia a evaluat cauzele fundamentale ale acestor prețuri ridicate, care au fost atribuite în principal echilibrului strâns dintre cerere și ofertă în anumite ore de seară. Această situație s-a explicat prin lipsa de active flexibile în regiune pentru a compensa scăderea seara a producției solare, lipsa capacităților transfrontaliere disponibile pentru comerțul dintre regiunea Europei Centrale-Est și Europa de Sud-Est, producţie hidro limitată și cerere puternică în timpul verii din cauza valurilor de căldură”, se arată în răspunsul oficial al Comisiei Europene. [2]

Adrian-George Axinia: Sunt două probleme fundamentale

Europarlamentarul Adrian-George Axinia a criticat faptul că soluțiile verzi promovate de Comisia Europeană nu au rezolvat problema energetică și au pus presiune economică asupra populației. Acesta susține că prosumatorii nu au fost informați corect despre costuri și riscuri, iar dependența de panouri fotovoltaice importate nu acoperă nevoile energetice nocturne și atunci când condițiile meteorologice sunt extreme.

„Practic, Bruxelles-ul ne spune un lucru simplu: degeaba produceţi energie solară pe timp de zi dacă nu o stocaţi, facturile vor fi în continuare foarte mari. Atunci când exportăm electricitate, o facem la preţuri extrem de mici. Atunci când România importă, pe timp de seară şi noapte, preţurile sunt foarte mari. Evident, ce spune Comisia Europeană este absolut logic.

Sunt însă două probleme fundamentale care se nasc de aici. Pe de o parte, ei sunt cei care au promovat această soluţie verde care, iată, se dovedeşte a fi o falsă rezolvare la problema energetică. De dragul ideologiei, au sabotat economia şi au pus presiune pe sute de milioane de europeni care fac faţă greu facturilor.

Pe de altă parte, prosumatorii nu au fost corect informaţi despre ce urmează să se întâmple, care sunt beneficiile şi riscurile. S-au montat panouri fotovoltaice scumpe provenite din China şi observăm acum că suntem departe de a avea un răspuns la necesarul de energie pe timp de noapte şi atunci când există presiunea vremii, în speţă canicula din vară şi frigul iarna”, a punctat europarlamentarul Adrian-George Axinia.

La finalul anului 2023, România dispunea de panouri fotovoltaice cu o capacitate instalată de 3.350 MW. Conform unei prognoze recente a Solar Power Europe, asociația europeană a industriei fotovoltaice, capacitatea fotovoltaică nou instalată în România între 2024 și 2028 ar putea atinge 9.000 MW într-un scenariu pesimist, aproximativ 15.000 MW într-un scenariu moderat și în jur de 19.000 MW într-un scenariu optimist.

„Nu este exclusă deloc varianta să introducă o taxă suplimentară pe soare pentru prosumatori"

Europarlamentarul Adrian-George Axinia sugerează că PSD și PNL ar putea introduce o taxă suplimentară pentru prosumatori. El critică această posibilitate, considerând-o o contradicție față de încurajarea instalării panourilor solare. Acesta propune soluții alternative, precum dezvoltarea hidroenergiei și energiei nucleare, argumentând că stocarea energiei solare în baterii este costisitoare și afectează mediul.

„Având în vedere foamea de bani  a PSD şi PNL, nu este exclusă deloc varianta ca, pentru a acoperi deficitul bugetar, să introducă o taxă suplimentară pe soare pentru prosumatori. Adică să-i pună pe aceştia să plătească dacă împing energie electrică în sistem pe timp de zi.

După ce le-au spus oamenilor că trebuie să-şi pună panouri şi că acesta este viitorul, le vor cere să plătească pentru că produc energie. În acest răstimp, problema fundamentală rămâne.

Soluţiile AUR sunt evidente inclusiv din răspunsul Comisiei Europene: dezvoltarea sistemului hidroenergetic şi concentrarea pe energia nucleară. Mai ales că, şi dacă mergem într-o zonă de baterii de stocare a energiei electrice produse de fotovoltaice, impactul negativ pentru mediu va exista şi costurile cresc exponenţial”, a concluzionat europarlamentarul Adrian Axinia.

În aprilie 2025 se încheie perioada în care Guvernul și-a asumat subvenționarea energiei electrice și a gazelor. Potrivit estimărilor experților din România, facturile ar putea crește de două ori. De asemenea, pe 2 septembrie, prețul energiei în România a depășit 1.000 de euro/MWh timp de două ore consecutive.

2. -imagine fara descriere- (ecr_81340600.jpg)

MEP at first as the ECR MEP from the AUR delegation 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel