Ce a scos la iveală ancheta internă a Secret Service privind tentativa de asasinat asupra lui Trump din iulie

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Află în articol ce a scos la iveală ancheta internă a Secret Service privind tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump din iulie.

Citește și articolul - Elon Musk a ajuns în vizorul Secret Service după o ”glumă” despre Biden și Harris

Şeful interimar al Secret Service, Ronald Rowe, a admis vineri existenţa unor 'deficienţe' din partea acestui serviciu, responsabil cu protejarea personalităţilor politice americane de rang înalt, în contextul tentativei de asasinat eşuate asupra lui Donald Trump din 13 iulie.

Ancheta internă "a constatat deficienţe în planificarea anticipată şi implementarea acesteia de către Secret Service", a declarat Rowe într-o conferinţă de presă, relatează AFP.

"Cel mai important eşec operaţional al Secret Service din ultimele decenii"

"Dacă unii dintre membrii echipei de urmărire au fost foarte conştiincioşi, alţii au fost neglijenţi", a precizat el, referindu-se la viitoare sancţiuni. El o înlocuieşte pe Kimberly Cheatle care şi-a dat demisia pe 23 iulie, după ce şi-a recunoscut responsabilitatea în "cel mai important eşec operaţional al Secret Service din ultimele decenii". Ronald Rowe a citat "o lipsă de claritate" din partea Secret Service în schimburile sale cu poliţia locală şi aşteptările sale de la aceasta, precum şi lacune în transmiterea de informaţii.

Poliţia federală americană FBI a anunţat duminică după-amiază că investighează "o presupusă tentativă de asasinat" care l-a vizat din nou pe Donald Trump, candidatul republican fiind "în siguranţă" şi un suspect fiind arestat.

Citește și articolul - Donald Trump arată spre Joe Biden și Kamala Harris, după noua tentativă de asasinat asupra sa

Într-un context de campanie prezidenţială deosebit de tensionată, cu aproximativ 50 de zile înainte de alegerile din 5 noiembrie, fostul preşedinte, care se afla la clubul său de golf din Florida, este "în siguranţă după ce au fost semnalate focuri de armă în vecinătatea sa", a declarat Steven Cheung, director de comunicare pentru campania lui.

Donald Trump, rănit pe 13 iulie după ce au fost trase focuri de armă

Pe data de 13 iulie 2024, fostul preşedinte (2017-2021) care aspiră să revină la Casa Albă a fost rănit la ureche de focuri de armă care au făcut un mort şi doi răniţi în rândul participanţilor la un miting în Pennsylvania, unul dintre cele şase state-cheie ale alegerilor prezidenţiale, în nord-estul ţării. Imaginile lui Donald Trump, cu sângele curgând pe faţă şi cu pumnul ridicat, au făcut înconjurul lumii şi au bulversat campania pentru alegerile din 5 noiembrie, scrie Agerpres.

Citește și articolul - Donald Trump a fost vizat de o nouă tentativă de asasinat. Atacatorul a fost inculpat pentru posesie ilegală de armă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel