Astrologul DCNews, Daniela Simulescu, ne oferă detalii despre Sezonul Berbecului care va debuta pe 20 martie.
Pe 20 martie, în același timp cu Echinocțiul de primăvară, Soarele intră în Berbec! Arhetipul Berbecului este cel al prospețimii, al curajului, al începuturilor, al furiei și al primului pas. Cu toții vor dori să profităm din plin de această perioadă, care va dura până pe 19 aprilie.
Sezonul Berbecului din 2025 beneficiază de două evenimente foarte importante: Eclipsa de Soare/Luna Nouă și tranzitul lui Neptun.
Când Soarele tranzitează o zodie înseamnă că vom resimți cu toții energia zodiei respectivă, întrucât poziția Soarelui arată zodia într-o astrogramă. Intrarea Soarelui într-un semn arată felul în care se schimbă energia, se schimbă lumina. Imaginează-ți că ai o casă cu 12 camere, Din lună în lună, Soarele luminează câte o cameră. Soarele este cea mai mare stea din sistemul nostru solar și simbolizează viață, energie, vitalitate.
Berbec/Ascendent în Berbec
Începe sezonul tău! La mulți ani! Te vom sărbători pentru o perioadă. Intrarea Soarelui în semnul tău îți va dărui o doză semnificativă de energie, vitalitate și dorința de a trăi viața cu intensitate. Vei ține cont mai mult de propriile dorințe, vei dori să începi proiecte și nu te vei lăsa până nu atragi privirile celorlalți.
Previziuni astrale a doua jumătate a lunii martie 2025. Ce le așteaptă pe cele douăsprezece zodii
Taur/Ascendent în Taur
Soarele intră în casa a douăsprezecea. Până pe 19 martie, vei avea parte de o perioadă de retragere. Nu te vei simți în largul tău atunci când vor fi mulți oameni în jurul tău. Ai oportunitatea să te îngrijești de sănătatea ta sau a celorlalți.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Soarele va tranzita casa a unsprezecea. Vei fi mai sociabil ca niciodată! Dacă ținem cont că Jupiter, se află încă în semnul tău, chiar am putea spune că, până pe 19 aprilie, vei întâlni oamenii potriviți la momentele potrivite. Și că vei dori să participi la numeroase evenimente. Relația cu prietenii devine importantă.
Rac/Ascendent în Rac
Soarele va tranzita casa a zecea, a carierei, unde momentan se află Venus și Mercur retrograde. Vei deveni mult mai conștient de poziția ta profesională, de reușite și de nivelul la care vrei să ajungi. Vei primi un plus de atenție din partea șefilor, așa că nu ar strica să te iei mai în serios. Poți face schimbări de carieră uimitoare!
Leu/Ascendent în Leu
În primul rând, trebuie să știi că acest sezon îți va prii de minune! Îți revine cheful de viață! Vei învăța și multe lecții de viață, dar și unele care să te ajute zi de zi. Până pe 19 aprilie, vei avea numeroase oportunități de călătorii, de studiu sau de a te conecta cu oameni inteligenți din alte zone culturale.
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Soarele va tranzita casa a opta. Și pune refelctoarele pe vistieria familiei. Unii dintre voi vor avea ocazia să mai scape de unele datorii, alții vor găsi condiții favorabile în cazul în care își vor dori un credit sau o refinanțare. Intimitatea devine importantă. Stați departe de indiscreție!
Balanță/Ascendent în Balanță
Soarele va tranzita casa a șaptea. Și te va obliga să pui viața personală pe primul loc. Relația cu partenerul va avea parte de șocuri dacă este foarte blazată. Astrele vă oferă oportunitatea să începeți să acceptați ce nu funcționează și să faceți ajustările necesare. Celor singuri le recomandăm să nu se grăbească dacă vor cunoaște persoane extraordinare la prima vedere.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Soarele va tranzita casa a șasea. Și îți va lumina sectorul muncii și zona sănătății. Dacă în ultima vreme, nu te-ai ocupat de gestionarea stresului și de tine, s-ar putea să apară probleme. Nu intra în competiții cu colegii decât dacă trebuie. De asemenea, este cazul să faci acele investigații medicale pe care le-ai tot evitat.
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Soarele va tranzita casa a cincea. Urmează o perioadă foarte romantică, una în care Cupidon va deveni aliatul tău. Astrele te invită să petreci timp suplimentar cu copiii, indiferent de vârsta lor. În plus, creativitatea ta nu va avea limite.
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Soarele va tranzita casa a patra. Atenția ta se va duce către gospodărie. Unii dintre voi pot începe un proces de renovare, iar alții vor decide că este cazul să se mute. Relația cu familia va fi mult mai strânsă, dar și nevoia ta de a te conecta cu rădăcinile.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Soarele va tranzita casa a treia! Nimeni nu va fi atât de comunicativ ca tine! Vei cuceri repede oamenii cu talentul oratoric. Începe o perioadă extraordinară pentru a pune în practică ce ai învățat în ultima vreme și pentru a te împrieteni cu tehnologia.
Pești/Ascendent în Pești
Soarele va tranzita casa a doua, a banilor și a talentelor. Vei deveni mult mai atent la bugetul personal. Simți nevoia de noi câștiguri, dar este cazul să optimizezi ceea ce ai deocamdată. Până pe 19 aprilie, stai departe de banii cheltuiți pe lucruri care nu îți trebuie neapărat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Roxana Neagu