Astrologul DCNews, Daniela Simulescu, ne oferă detalii despre Sezonul Peștilor care va debuta pe 18 februarie.
Pe 18 februarie, Soarele își începe tranzitul prin semnul Peștilor. Timp de o lună îi vom sărbători pe acești nativi. Trecem de la energia rebelă și detașată a Vărsătorului la inspirația și vulnerabilitatea ultimului semn al zodiacului. Până pe 20 martie, vom fi mai sensibili, fricoși, vom profita de imaginația fără limite, dar vor fi și mai influențabili. Cei care vor profita de acest tranzit: Rac, Scorpion și Pești.
Când Soarele tranzitează o zodie înseamnă că vom resimți cu toții energia zodiei respectivă, întrucât poziția Soarelui arată zodia într-o astrogramă. Intrarea Soarelui într-un semn arată felul în care se schimbă energia, se schimbă lumina. Imaginează-ți că ai o casă cu 12 camere, Din lună în lună, Soarele luminează câte o cameră. Soarele este cea mai mare stea din sistemul nostru solar și simbolizează viață, energie, vitalitate.
Berbec/Ascendent în Berbec
Soarele va tranzita casa a douăsprezecea. Până când va începe sezonul tău, pe 20 martie, astrele te invită să faci un pas în spate, să te retragi și să te îngrijești de sănătatea ta sau a celorlalți. Vei deveni mai spiritual și dornic să te conectezi cu oamenii dragi la un nivel profund.
Taur/Ascendent în Taur
Soarele va tranzita casa a unsprezecea. Vei deveni mult mai sociabil, dornic să participi la evenimente cu prietenii vechi sau îți vei face unii noi. Va fi nevoie să devii mai flexibil atunci când unele planuri nu îți ies.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Soarele va tranzita casa a zecea. Apar schimbări pe plan profesional, decizii importante sau redefinirea rolului tău social. Cert este că deciziile din perioada următoare vor avea efecte pe termen lung. În plus, unii dintre voi vor fi mai vizibili la locul de muncă sau vor interacționa mai des cu șefii.
Horoscop MARTIE 2025. Previziuni pentru fiecare zodie
Rac/Ascendent în Rac
Soarele va tranzita casa a noua. Până pe 20 martie, vei avea disponibilitatea a a învăța, de a călători sau de a căuta noi experiențe, mai ales din zona filosofiei sau a spiritualității. O perioadă bună pentru cei care au examene. Și poate îți vei pune obiective mai îndrăznețe.
Leu/Ascendent în Leu
Soarele va tranzita casa a opta. Și nu este un tranzit neapărat pe placul tău! Pentru că nu îți va permite să te afișezi prea mult. Din contră, vei sta în umbra altor oameni. Dar, astfel, vei dori să îți descoperi adevăratele motivații. Până pe 20 martie, ar trebui să acorzi atenție suplimentară resurselor împărțite cu alții, datoriilor sau taxelor.
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Soarele va tranzita casa a șaptea. Pentru cei care sunt într-o relație, urmează o perioadă foarte bună pentru a se conecta la un alt nivel cu persoana iubită. Toleranță, vulnerabilitate și generozitate. Iar cei singuri pot avea mai multe oportunități.
Mercur în Pești, până pe 3 martie. Lecțiile lui pentru fiecare zodie și ascendent
Balanță/Ascendent în Balanță
Soarele va tranzita casa a șasea. Vei deveni interesat de cum să îți optimizezi viața de zi cu zi. Și poți începe cu grijă pentru sănătate sau cu găsirea unor noi metode de gestionare a stresului. Încearcă să nu te implici în viețile personale ale colegilor.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Soarele va tranzita casa a cincea. Cupidon va fi prietenul tău cel mai bun! Acest tranzit te va face mai romantic, generos și creativ. Vei simți pe pielea ta vorba acelui cântec “Iubirea schimbă tot”. În plus, cei care au copii vor petrece timp de calitate cu aceștia.
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Soarele tranzitează casa a patra. Îi va ajuta pe cei care își doresc o nouă locuință, adică fie se vor muta, fie vor alege să o îmbunătățească pe cea actuală. Vor apărea evenimente în familie, menite să vă apropie mai mult de oamenii dragi.
Jupiter nu mai este retrograd! Astrologul Daniela Simulescu vine cu noi detalii pentru fiecare zodie
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Soarele va tranzita casa a treia. Pentru unii dintre voi, poate veni cu unele vești serioase. Sau cu nevoia de a lua decizii mai radicale. Pe de altă parte, veți fi mai comunicativ ca niciodată. Dorul de ducă va fi imens. Verificați informațiile din mai multe surse.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Soarele va tranzita casa a doua. Pânâ pe 20 martie, te vei confrunta cu schimbări pe plan financiar. Unele pe placul tău, altele nu. Cert este că ai nevoie de o nouă strategie în acest sens. Și să îți dai seama de legătura dintre emoții și modul în care chetuiești banii.
Pești/Ascendent în Pești
Începe sezonul tău! În primul rând, îți spunem "La mulți ani!". Vei primi o doză suplimentară de energie și vitalitate. Luna Nouă de pe 28 februarie te va ajuta să o iei de la capăt într-un domeniu sau să începi alte proiecte. De asemenea, vei învăța să te apreciezi și te vei pune pe primul loc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News