Se dau amenzi usturătoare celor care nu respectă legea în vigoare.
Românii care folosesc cardurile de energie pentru plata altor produse sau servicii decât cele pentru care sunt destinate voucherele riscă amenzi contravenționale între 4.500 și 6.000 de lei.
MIPE oferă românilor cu venituri mici sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 1.400 de lei, din bani europeni, în două tranșe. Cardurile de energie pentru încasarea ajutoarelor sunt emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, iar listele cu beneficiari sunt întocmite printr-un parteneriat între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul de Finanțe, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciului Român de Telecomunicații.
Ajutorul vine sub forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie. Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 de lei. Cu acestea se pot plăti: facturile la electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, pentru butelie, lemn de foc, păcură, peleți și ale materiale de încălzire.
Potrivit prevederilor în vigoare, banii de pe cardurile de energie nu pot fi retrași. Totodată, acestea sunt nominale și nu pot fi vândute sau donate. Încercarea de vânzare anulează cardul și atrage amenzi de la 42.00 de lei la 60.000 de lei. Cei care încearcă să folosească cardurile pentru a cumpăra alte produse/servicii decât cele prevăzute în lege pot primi amenzi între 4.500 și 6.000 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu