Ce are PSD și nu are USR, ce câștigă și ce pierde PNL. Fenechiu dă cărțile pe față

foto ilustrativ pixabay
foto ilustrativ pixabay

Liderul liberal Daniel Fenechiu dă cărțile pe față despre posibila coaliție cu PSD. 

”Cu PSD câștigăm faptul că am avea o majoritate stabilă, o majoritate care nu va sta într-un vot, două sau trei, nu înseamnă să faci negocieri ca în partea cealaltă, cu grupuri, grupulețe, și să fii la mâna unor grupuri și grupulețe. Înseamnă că dacă ai discutat un proiect și ai PNRR, și discuți variantele de implementare și ce trebuie să faci, lucrurile pot să meargă înainte și pot să meargă bine pentru că ai majoritatea parlamentară. Distinct de treaba asta, PSD are specialiști, are oameni care au mai fost miniștri, are oameni care știu să conducă și are oameni cu care de principiu, din cum se văd lucrurile, ai putea să încropești o coaliție care să își atingă obiectivele stabilite”, a declarat senatorul PNL, Daniel Fenechiu, în emisiunea ”Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire, conform b1tv.ro

”Pierzi electoratul anti-PSD”

”Pierzi faptul că toate campaniile din 2019-2020 au mers pe antagonism vizavi de PSD și pe atacarea PSD. Să nu uităm că PSD era pentru mulți dintre colegii mei ”ciuma roșie”, era un partid care era nefrecventabil, cu care nu puteai face absolut nimic, și, da, pierzi electoratul anti-PSD din zona de dreapta. Astea sunt la o primă vedere. Dacă se va opta pentru o asemenea soluție, eu n-am de unde să știu, probabil că regula și comandamentul major va fi acela ca să faci un Guvern stabil”, a adăugat Daniel Fenechiu.

Vezi și: Guvern PNL - PSD. Cîţu - Ciolacu, pe ”drumul pentru formarea unei noi majorități”: ”Ne aseamănă BUNA-CREDINȚĂ!”

”Repet, cu riscul de a fi plictisitor și enervant, în Partidul Național Liberal singura decizie luată a fost mandatarea echipei de negociere – condusă de Florin Cîțu, din care fac parte cei patru prim-vicepreședinți și secretarul general – să aibă o discuție atât cu USR, cât și cu PSD pe marginea viitoarei construcții politice. Au avut loc discuțiile, și eu văd lucrurile într-o direcție, dar până în momentul în care cei șase delegați ai Partidului Național Liberal nu vin în fața Biroului Politic Național să prezinte argumentele propunerii cu care vin, eu cred că este prematur să discutăm despre faptul că lucrurile au luat-o într-o direcție sau alta”, a mai spus Daniel Fenechiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel