Sociologul Alfred Bulai ne-a vorbit despre protestul fermierilor și al transportatorilor, dar și despre impactul pe care aceste mișcări le poate avea asupra celor aflați la guvernare.
Sociologul Alfred Bulai ne-a vorbit despre protestul fermierilor și al transportatorilor din România, care a ajuns la cea de-a 16-a zi, în contextul în care și la nivel european sunt mișcări de stradă.
”Este o reacție ermetică pe care o au oamenii pentru că au aceleași probleme. În general, dacă sunt probleme similare au și reacții similare, dacă începe să plouă și dvs deschideți umbrela ca mulți alții. Evident, contextul este legat de probleme majore pe care le traversează și le are Europa, în care criza din Europa a condus la aceste situații. Nu sunt primele. Abia acum există reacții și în România, au mai fost fermieri cu probleme și înainte de perioada aceasta”, a explicat sociologul Alfred Bulai, în exclusivitate, pentru DC News.
Întrebat de ce fermierii români nu au reacționat până acum două săptămâni, când au fost declanșate protestele în mai multe zone din țară, inclusiv la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și Ungaria, sociologul a făcut o paralelă plastică cu punctul de fierbere al apei.
”Dacă puneți un ibric de apă pe foc, el trebuie să ajungă la un punct de fierbere. Reacțiile oamenilor vin după un anumit nivel care este depășit în funcție de rezistența pe care o au oamenii. Pe de altă parte, problemele sunt de mai mult timp, nu sunt legate doar de problema cu grâul din Ucraina și cu proastele politici ale Bruxelles-ului.
Este vorba de o perioadă de criză, de mai mulți ani, a început cu pandemia, criza economică și a combustibililor, creșterea aberantă a prețurilor, a inflației, luați în calcul toate datele. Acestea se adună și sigur că ai șanse să răbufnească în mai mare măsură. Acum, tehnic de când? Este foarte simplu. În general nu se întâmplă proteste în noiembrie sau decembrie. În ianuarie, februarie sunt în general toate protestele. Nu este ceva spectaculos. Că nu a reușit Guvernul să reacționeze, asta este. Este evident că nu au fost capabili să gestioneze situația”, a mai spus sociologul.
Totodată, Alfred Bulai a ținut să sublinieze că protestul fermierilor nu poate fi comparat cu cel al profesorilor, care a avut loc anul trecut, în preajma perioadei de examene.
”Categoria profesorilor a rămas la urma urmei. Chiar erau cei care nu mai fuseseră deloc băgați în seamă din punctul de vedere al majorărilor salariale și al unor drepturi care nu mai existau. Erau probleme acumulate și atunci, în timp.
Transportatorii și fermierii intră pe o altă logică, dată în general de taxe, impozite, creșterea dramatică a prețului benzinei, iar toate acestea sunt condiții care au creat acest context. Sigur, s-au acumulat în timp, este vorba despre toate politicile legate de Ucraina, ale Bruxelles-ului care au afectat anumite categorii de persoane, în primul rând fermierii. Ai noștri chiar au fost cuminți, bulgarii au reacționat acum un an și ceva, mult mai dramatic.
Doar că în acest moment avem perspectiva unui an electoral și trebuie să vă așteptați că vor fi și alții care vor încerca să iasă cu proteste în față pentru că situația economică și situația în care se află populația este una care nu are cum să fie roz.
Este o scădere dramatică la nivelul calității vieții. Nu îi afectează pe toți, cei care trăiesc cu venitul peste medie nu simt, dar pentru cei care au salariul minim, o creștere de 10-15%, a produselor de bază, este clar că îi afectează. Oamenii încearcă să se descurce, o lună, două, trei, șase, dar după spun că suportabilitatea este tot mai mică. Este un an electoral și numai tâmpiții se pot gândi că va fi bine de la anul.
Din punctul de vedere al posibilității de a obține ceva de la Guvern, trebuie să te gândești că acesta este anul, apoi urmează patru ani în care nu îi mai bagă nimeni în seamă. Față de alte situații de până acum, în care noi eram cu problemele noastre, acum, nici Europa nu se simte bine”, a mai spus sociologul.
De asemenea, Alfred Bulai a subliniat că ”pandemia a distrus multe afaceri, în lume, nu numai în România. Au fost dezastruoase multe politici, politica UE față de Ucraina care a însemnat și criza economică, energetică. Se adună. Orizonturile nu sunt prea bune”.
În plus, a ținut să precizeze că nu trebuie să exagerăm și să ne gândim la un efect al ”bulgărelui de zăpadă” și un număr tot mai mare de categorii să își ceară drepturile în stradă, dar că ”problema pentru guvernanți este aceea că nu se dă Guvernul peste cap pentru chestii de genul acesta, ci este aceea că pierderea electorală poate să fie ultra-semnificativă. Și că tot ceea ce s-a discutat politic și calculele politice făcute acum jumătate de an, s-ar putea peste încă alte luni să fie foarte complicate. Nu pentru că ies în stradă și blochează, or să iasă și alte categorii, o să se încerce o rezolvare cu fermierii, cu transportatorii, dar la final nu înseamnă că Guvernului îi va fi bine, electoral vorbind”, a mai spus sociologul Alfred Bulai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News