Cum a ajuns Bucureștiul să întoarcă spatele marilor investitori străini din real-estate, după decenii în care efortul României a fost să îi convingă să investească aici? Răspunsul este lipsa de predictibilitate, acutizată în prezent de suspendarea, de doi ani, a Planurilor Urbanistice Zonale.
Publicitate
Andrei Diaconescu, co-fondator și co-CEO One United Properties, unul dintre cei mai dinamici actori din sectorul imobiliar românesc, a explicat că investitorii nu pot lucra într-un climat de incertitudine precum cel generat de administrația locală la nivelul Bucureștiului.
„Când tu ești un fond mare de investiții cu miliarde, vrei predictibilitate. Domeniul imobiliarelor și construcțiilor reprezintă o treime din PIB-ul național, iar Bucureștiul generează o treime din PIB-ul național. Nu poți tăia din PIB-ul țării printr-o decizie aleatorie. Problema principală a Bucureștiului acum este lipsa predictibilității. Avem nevoie de un cadru legislativ coerent ;i de predictibilitate”.
Omul de afaceri a subliniat că „ceea ce se întâmplă în ultimul timp dăunează Bucureștiului și bucureșteanului deopotrivă pentru că accentuează dramatic traficul și afectează sănătatea mentală a oamenilor care stau prea mult în mașină în loc să petreacă timp prețios cu familia.”
În acest context s-a ajuns în situația în care traficul în București este haotic pe durata întregii zi, chiar dacă în oraș nu au mai apărut construcții noi în ultimii doi ani. Această situație este generată de noile dezvoltări urbane de la periferia Bucureștiului. “Se construiește enorm în afara Bucureștiului, dar oamenii vin tot în oraș la școală, la birou”, a mai spus Andrei Diaconescu.
Referindu-se la blocajul urbanistic, Andrei Diaconescu a tras un semnal de alarmă în privința numeroaselor litigii provocate de Primăria Generală, „care ar putea genera o situație de faliment pentru primărie. Imaginați-vă care ar fi efectul a 10 – 20 de cazuri Constanda în care primăria să fie obligată să plătească despăgubiri unor investitori pentru niște chestii absolut aleatorii”, a punctat acesta.
Reprezentantul One United Properties a evidențiat faptul că densificarea urbană este soluția pentru dezvoltarea metropolelor viitorului. Dezvoltarea pe verticală le permite oamenilor să locuiască în apropierea școlilor, a birourilor, a centrelor comerciale și insituțiilor de cultură, situație în care se reduce dependența de mașină, deci scad traficul și poluarea.
În România se manifestă un interes mare – aliniat trendurilor globale - pentru spațiile de locuit la etaje superioare, în ciuda faptului că Bucureștiul este un oraș seismic. Andrei Diaconescu a precizat că „cererea pentru clădiri înalte este enormă. Este important de spus că indiferent cât de înaltă e clădirea, nu e niciun risc pentru că noi avem un cod atât de bine gândit astfel încât nicio clădire nouă construită în București nu are cum să cadă, e foarte bine construită.”
În privința efectului pandemiei asupra obiceiurilor românilor, Diaconescu a spus că pandemia i-a făcut pe oameni să conștientizeze mai mult spațiul în care locuiau, să își dorească să facă îmbunătățiri sau să se mute în spații mai potrivite, astfel că a crescut cererea de locuințe.
Focusul pe sustenabilitate este deja o preocupare curentă în domeniul dezvoltatorilor. Portofoliul One, de exemplu, include primul proiect rezidențial care se va autosusține energetic în proporție de 80%.
Soluția implementată constă într-un sistem de foraje în adâncime, la peste 300 m, prin care se pompează un lichid spre o pompă de căldură care face atât cald, cât și rece. „Astfel am redus dependența de gaze naturale cu 80%, la fel și de curent. Locatarii vor avea o factură la jumătate față de una normală. Este un sistem scump, geoexchange, pe care îl implementăm la toate proiectele noastre, care va revoluționa locuitul și muncitul în locuințe moderne. Nu vei mai avea dependență de gazul rusesc sau de curent, care vor reprezenta doar o mică componentă în încălzirea unui ansamblu”, a explicat dezvoltatorul.
Andrei Diaconescu este de părere că antreprenorii ar trebui să se implice politic. „Noi, a spus Diaconescu, făcând referire la partenerul de business, Victor Căpitanu, am ales să nu o facem. Salut o astfel de inițiativă pentru că generează bunăstare. Oamenii de afaceri nu prea sunt ascultați de politicieni. Cred însă că în ultimum timp e o mică schimbare în acest sens pentru că s-a ajuns în situația în care capitaliștii au devenit suficient de puternici pentru a nu fi ignorați.”, a mai spus omul de afaceri. Acesta consideră că mediul de afaceri este încă la început, are o formă consistentă însă este în proces de conștientizare a rolului său, la finalul căruia va ajunge să influențeze politicul în bine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu