Ce au descoperit cercetătorii de la NASA pe planeta Marte

Oamenii de știință americani au făcut o descoperire importantă pe planeta Marte.

Oamenii de ştiinţă americani au folosit unul dintre instrumentele aflate la bordul roverului marţian Curiosity şi au detectat pentru prima dată azot la suprafaţa planetei Marte, sub formă de nitrat (NO3), un element esenţial al vieţii, a anunţat marţi NASA, informează descoperă.ro.

Oamenii de ştiinţă americani au folosit unul dintre instrumentele aflate la bordul roverului marţian Curiosity şi au detectat pentru prima dată azot la suprafaţa planetei Marte, sub formă de nitrat (NO3), un element esenţial al vieţii, a anunţat marţi NASA, informează descoperă.ro.

Nitraţii reprezintă o categorie de molecule care conţin azot sub o formă ce poate fi utilizată de către organismele vii, a explicat agenţia spaţială americană. Această descoperire a adus astfel o dovadă în plus a faptului că Marte a reunit în trecut condiţii propice pentru existenţa vieţii.

Azotul este indispensabil pentru toate formele de viaţă cunoscute, întrucât el reprezintă un element-cheie pentru molecule mai mari, precum ADN-ul, care codifică instrucţiunile genetice ale vieţii. Pe Terra, ca şi pe Marte, azotul se află în stare gazoasă în atmosferă, sub forma a doi atomi ataşaţi unul de altul care, astfel, nu pot să se combine prea uşor cu alte molecule.

Însă atomii de azot trebuie să fie ori singuri, ori fixaţi de molecule de oxigen, pentru a putea genera acele reacţii chimice care sunt indispensabile vieţii.

O moleculă de nitrat, alcătuită dintr-un atom de azot şi trei atomi de oxigen, reprezintă o sursă de azot deja fixat şi care poate astfel să se combine apoi cu o varietate de alţi atomi şi de molecule.

Totuşi, oamenii de ştiinţă americani au subliniat faptul că nu există deocamdată niciun indiciu care să sugereze că acele molecule de nitrat, descoperite de un instrument aflat la bordul roverului marţian Curiosity, ar proveni de la un organism viu. Suprafaţa lui Marte este în prezent complet neospitalieră pentru orice formă de viaţă cunoscută.

Citește și: Cum s-a format Terra. Legătura dintre planeta Jupiter și sistemul solar

Potrivit oamenilor de ştiinţă de la NASA, acei nitraţi sunt foarte vechi şi au rezultat din procese non-biologice, cum ar fi de exemplul impactul cu asteroizi sau producerea de fulgere pe Marte, într-un trecut îndepărtat.

Cercetătorii care participă la misiunea Curiosity au descoperit deja indicii care dovedesc faptul că viaţa ar fi putut să existe pe Marte în urmă cu mai multe miliarde de ani, precum prezenţa din abundenţă a apei lichide, aşa cum dovedesc albiile unor foste râuri şi prezenţa de materii organice în craterul Gale, în care robotul american s-a plasat cu succes în august 2012.

După un scurtcircuit produs la începutul lunii martie, robotul american şi-a reluat drumul cu succes în această săptămână către Muntele Sharp, destinaţia sa finală.

Robotul Curiosity, cel mai sofisticat robot explorator trimis vreodată de oameni pe o altă planetă, realizat cu un cost total de 2,5 miliarde de dolari, este operat de inginerii de la NASA din Laboratorul Pasadena din California.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel