Ce au găsit primii oameni care au coborât în groapa din Yemen, considerată poarta spre lumea de dincolo

Foto ilustrativ groapă de Free-Photos de la Pixabay
Foto ilustrativ groapă de Free-Photos de la Pixabay

Groapa din Yemen este considerată, în special de către localnici, o poartă de intrare pentru lumea de dincolo. 

Exploratorii de peșteri din Oman au coborât în groapa din Yemen, cunoscută oficial sub numele de Fântâna Barhout. Denumită și „Fântâna Iadului”, aceasta este considerată o poartă de intrare pentru lumea de dincolo. 

Fântâna Barhout este situată în mijlocul deșertului, în provincia al-Mahra din estul Yemenului și are o intrare circulară, cu un diametru de 30 de metri. Zece exploratori de la OCET au ajuns, pentru prima dată, până jos. 

Exploratorii de la Omani Caves Exploration Team au folosit un sistem de scripete, transmite Live Science, citat de Descopera.

„Pasiunea ne-a determinat să facem acest lucru. Și am simțit că acesta este ceva care va dezvălui o nouă minune și o parte din istoria Yemenului”, a declarat Mohammed al-Kindi, profesor de geologie la Universitatea Germană de Tehnologie din Oman, membru al echipei OCET.

În ciuda miturilor locale, exploratorii au raportat că au găsit cascade, șerpi, animale moarte și perle de peșteră, dar nu și vreo ușă spre lumea de dincolo sau duhuri rele. 

Printre localnici se spune că Fântâna Barhout este, de fapt, o închisoare pentru djinni. Unii cred că dacă se apropie prea mult groapa îi trage înăuntru. Alții spun că peștera e un vulcan.

În realitate, Fântâna Barhout nu este vreo poartă spre Iad, ci o dolină. Cadavrele putrezite ar fi putut provoca mirosul urât care i-a făcut pe localnici să creadă miturile.

VEZI ȘI: Cercetătorii au descoperit două noi specii de dinozaur 

Două noi specii de dinozaur, care ar fi populat Insula Wight cu 125 de milioane de ani în urmă, au fost descoperite în Marea Britanie, transmitea recent Agerpres, citând DPA.

Exemplarele celor două specii de reptile carnivore se crede că ar fi măsurat nouă metri în lungime - dimensiuni similare cu ale unui stegozaur -, iar craniile ar fi fost asemenea crocodililor.

Una dintre specii a fost supranumită bâtlan demonic, oamenii de ştiinţă descriind stilul său de vânătoare ca fiind asemănător celui al versiunii înspăimântătoare a unei păsări din vremurile moderne.

Potrivit unuia dintre experţi, descoperirea celor două specimene în succesiune rapidă este o surpriză enormă, adăugând că paleontologii au bănuit de decenii că rămăşiţele unor astfel de dinozauri ar putea fi găsite pe insulă. 

(Citește mai mult AICI.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel