Constituţia europeană impune ţărilor Uniunii să-şi modifice propriile reguli, armonizându-le cu legislaţia comunitară. Cum pot românii să profite de aquis-ul comunitar, aflăm de la profesorul Cristian Vlădescu, directorul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar.
Formularul E112 se eliberează, la solicitarea persoanelor asigurate, de către casele de asigurări de care aceştia aparţin. Acest formular se acordă doar în anumite situaţii:
• când se transferă reşedinţa temporar sau definitiv pe teritoriul unui alt stat membru al UE, pentru a beneficia în continuare de servicii medicale
• în cazul în care este necesară deplasarea pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene cu scopul de a beneficia de tratament medical adecvat.
Pacientul trebuie să depună la casa de asigurări în evidenţa căreia este înregistrat, o cerere, însoţită de următoarele documente:
- copie după actul de identitate sau de pe certificatul de naştere, după caz;
- dosarul medical, care va conţine, pe lângă înscrisuri medicale, raportul medical în formatul prevăzut în anexa nr. 10A la ordinul Ordinul nr. 592/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România a formularelor emise în aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 şi a Regulamentului (CEE) nr. 574/72, din care să rezulte diagnosticul, precum şi recomandarea medicală pentru efectuarea tratamentului. Raportul medical se întocmeşte de un medic dintr-un spital clinic universitar sau, după caz, judeţean aflat în relaţii contractuale cu o casă de asigurări de sănătate din România
- confirmare scrisă din partea unităţii sanitare din statul membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European în care se intenţionează efectuarea serviciului medical, cu privire la disponibilitatea acesteia de a acorda respectivul serviciu medical, în baza formularului E 112, în perioada indicată de persoana solicitantă, pe baza recomandării medicului curant care întocmeşte raportul medical.
După ce a fost înregistrată cererea, casa de asigurări procedează la analiza acesteia urmând ca într-un termen maxim de 5 zile lucrătoare să fie soluţionată cererea de eliberare a formularului.
În 2009, la nivelul caselor de asigurări de sănătate au fost înregistrate 767 cereri de eliberare a formularului european E112, fiind eliberate 680 de formulare.
Afecţiuni pentru care românii au solicitat tratamentul în străinătate: tumorile, insuficienţa cardiacă clasa II NYHA, insuficienţa renală cronică, cardiopatia ischemică cronică dureroasă, malformaţii vasculare cerebrale, insuficienţa valvei aortice şi anevrismul gigant.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu