Deoarece publicul este cel care alături de echipa Teatrului Metropolis a menținut încă de la înființarea instituției de cultură o mare poveste de succes, spectatorii vor primi un dar special, menit a marca aniversarea pe 1 noiembrie a șase ani de activitate a teatrului condus de George Ivașcu.
Cadoul oferit de Teatrul Metropolis cu ocazia aniversării constă în șase invitații duble la mai multe spectacole din repertoriul curent, pe tot parcursul lunii noiembrie, anunță ziarul Metropolis.
Primul spectacol la care spectatorii vor fi premiați este „Fantoma, dragostea mea!“, o comedie de Noel Coward, montată de Şerban Puiu, cu Gabriela Popescu, Marius Florea Vizante, Monica Davidescu, Alexandra Velniciuc. Spectacolul se joacă duminică, 10 noiembrie, de la ora 15.00 şi de la ora 19.00, insă invitaţiile oferite la concurs sunt valabile pentru reprezentaţia de la ora 19.00.
Ce pași trebuie să urmați
Cei care doresc să intre în posesia uneia dintre cele șase invitații duble pentru spectacolul de duminică, 10 noiembrie, trebuie să dea like la pagina de Facebook a Ziarului Metropolis şi apoi să intre pe site-ul Teatrului Metropolis, unde vor găsi răspunsul la următoarea întrebare: „Ce spectacol se joacă sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 16.00 şi de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis?“
Răspunsurile sunt așteptate, până vineri, 8 noiembrie, la ora 17.00. Numele câştigătorilor vor fi publicate pe site-ul Ziarului Metropolis şi pe pagina de Facebook a ziarului, pe 8 noiembrie, în jurul orei 17.30. Invitaţiile vor fi ridicate de la intrarea în sala de spectacol, cu 15 minute înainte de începerea reprezentaţiei de duminică, 10 noiembrie, de la ora 19.00. Câştigători sunt rugați să comunice printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook a ziarului numele complet, pentru a anunţa teatrul.
Preţ online: 24.84 lei
Preţ casa de bilete: 21.60 lei
Rezervările se pot face la numerele 021.210.51.80 şi 0728.138.265 (în intervalul orar 10.00-19.00)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News