Sebastian Țopescu, fiul regretatului comentator sportiv Cristian Țopescu, a fost invitatul Georgianei Ioniță Toader în emisiunea Oracolul Vedetelor, difuzată la DC News și Spectacola, unde a vorbit despre cel mai mare vis din copilărie, cea mai mare frică a sa, dar și despre lucrul pe care l-ar schimba dacă s-ar putea întoarce în timp.
Publicitate
În cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor, Sebastian Țopescu a mărturisit care era cel mai mare vis în copilărie.
„Îmi doream să fiu preot. Nu știu de ce. Cred că mi-a plăcut mie ceva sau poate că mi-au plăcut ținutele lor. Ceva mi-a plăcut. Îmi amintesc că aveam 5 ani și m-am dus la mama mea și i-am spus că eu vreau să fiu preot.
A spus că am 5 ani și că o să mi se schimbe visul, iar peste o săptămână voi visa altceva”, a spus Sebastian Țopescu.
Fiul regretatului comentator sportiv Cristian Țopescu a dezvăluit care ar fi lucrul pe care l-ar schimba dacă s-ar putea întoarce în timp.
„Când aveam 12 ani îmi plăceau mocassini. Aș putea să mă întorc în timp și să îmi spun că nu sunt de mine și să îi las. Asta aș schimba”, a precizat fiul regretatului comentator sportiv Cristian Țopescu.
Sebastian Țopescu a mărturisit că cea mai mare frică pe care o are este cea de gândaci. Teama sa vine în urma unei experiențe pe care a avut-o într-o vacanță.
„Cea mai mare frică a mea sunt gândacii, dar cei de bucătărie. Este o frică exactă. În rest nu îmi e frică de șobolani sau șerbi, nu am treabă cu ei. Când văd gândaci o iau razna. La un moment dat când eram într-o vacanță mi-a căzut unul pe umăr. De atunci am rămas cu această frică. Cred că asta este cea mai mare frică a mea, în rest nu prea am frici”, a mărturisit Sebastian Țopescu.
„Dacă viața mea ar avea o coloană sonoră cred că ar fi Lana Del Rey sau Parov Stelar. Cred că ambele. Oscilez dintre cele. Este un mix”, a adăugat Sebastian Țopescu în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor.
Vezi emisiunea integrală în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu