CE a declarat că Putin își umilește propria națiune, țara sa aflându-se într-o criză internă absolută. Este condamnat și mesajul dictatorului legat de trimiterea trupelor NATO la Kiev. Liderii UE îndeamnă la trecerea la economie de război.
Publicitate
Într-o ședință a Comisiei Europene de astăzi Putin a fost comparat cu dictatorul comunist Stalin, după ce a emis avertismentul cu privire la trimiterea trupelor NATO pe teritoriul Ucrainei. CE a transmis că „Putin este responsabil pentru toate consecințele războiului din Ucraina”.
"În esenţă, este o decepţie pentru naţiune; naţiunea trăieşte sub o represiune care seamănă cu vremurile lui Stalin, armata este într-o stare dezastruoasă, economia este în ruină, ţara este complet distrusă, iar eforturile sale de a distruge Ucraina nu au fost, până acum, decât un eşec", a declarat Stano în cadrul conferinţei de presă zilnice la Comisia Europeană.
Peter Stano, purtător de cuvânt pentru departamentul de Externe al CE, a mai precizat că Putin continuă să dezamăgească atât propria națiune, cât și comunitatea internațională.
"Continuă să-şi dezamăgească propria naţiune şi încearcă să continue să dezamăgească publicul internaţional, dacă mai există cineva care îl mai ascultă. El a început războiul împotriva Ucrainei, el este responsabil pentru toate consecinţele pe plan intern în Rusia, pe plan regional în Ucraina, dar şi pe scena globală", a subliniat Stano.
Iar "toate aceste ameninţări cu arme nucleare sunt complet inacceptabile şi nepotrivite", a declarat purtătorul de cuvânt citat.
Răspunsul vine în urma declarațiilor pe care le-a făcut liderul rus:
"Ei (occidentalii) au vorbit despre posibilitatea de a trimite contingente militare occidentale în Ucraina (...) Dar consecinţele acestor intervenţii ar fi într-adevăr mult mai tragice", a declarat preşedintele rus în discursul rostit în Gostinîi Dvor, un Palat al Congresului situat lângă Piaţa Roşie din Moscova, potrivit AFP.
"Ei trebuie să înţeleagă că şi noi avem arme capabile să lovească ţinte de pe teritoriul lor. Tot ceea ce inventează ei în acest moment, pe lângă faptul că înspăimântă întreaga lume, este o ameninţare reală de conflict cu folosirea armelor nucleare şi, prin urmare, de distrugere a civilizaţiei", a continuat preşedintele rus.
Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a precizat că Europa trebuie să fie pregătită pentru orice context având în vedere predispoziția expansionistă a Federației Ruse.
"Europa trebuie să înţeleagă că această nouă cursă a înarmării pe care Rusia o impune lumii şi agresiunea rusă în Ucraina trebuie să provoace o trezire în toate capitalele europene şi în UE pe ansamblu. Cuvintele lui Putin cu privire la faptul că Rusia se înarmează şi trece de facto la o economie de război sunt reale. Nu sunt doar nişte declaraţii agresive", a spus Tusk, adăugând că deciziile anunţate de liderul rus de a creşte autonomia Rusiei şi de a-şi moderniza forţele armate trebuie luate "absolut în serios”.
Putin a anunţat joi că Rusia a îndeplinit planurile de dezvoltare a tuturor rachetelor şi armelor cele mai noi anunţate de Kremlin în 2018:
"Am făcut deja sau am încheiat lucrările pentru tot ceea ce am planificat în domeniul armamentului, ceea ce am anunţat în mesajul meu din 2018", a spus Tusk în discursul său despre starea naţiunii în faţa celor două camere ale parlamentului.
"Se lucrează în continuare la o gamă întreagă de sisteme de arme foarte noi. Vom afla mai târziu despre noi realizări ale oamenilor de ştiinţă şi ale producătorilor noştri de arme", a subliniat el în discursul care a durat două ore şi şase minute şi a fost proiectat în cinematografe din diferite regiuni ale Rusiei, ca parte a campaniei sale electorale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu