Ce condiţii trebuie să îndeplinească România pentru a primi următoarea tranşă de la FMI

jeffrey franks, fmi
jeffrey franks, fmi

Şeful misiunii FMi în România, Jeffrey Franks, a declarat luni că ţara noastră va primi următoarea tranşă de bani la mijlocul lunii ianuarie, dacă vor fi respectate condiţiile negociate cu reprezentaţii Guvernului României.

Astfel, deşi programată iniţial pentru mijlocul lunii decembrie, următoarea tranşă de banid e la FMI este condiţionată de legea salarizării în sectorul bugetar, aprobarea bugetului pe 2011 şi reforma pensiilor.

"Una dintre condiţionalităţi este, de exemplu, aprobarea părţii a doua a legii salarizării unice. Vrem să fim de acord cu autorităţile şi să aprobăm bugetul pentru 2011. Autorităţile au spus că bugetul poate fi aprobat la finalul lunii decembrie şi, atunci, vom merge la board în ianuarie pentru a avea timp să aprobe Guvernul", a declarat şeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks.

FMI şi Comisia Europeană insistă pentru modificarea OUG 50/2010 privind creditele populaţiei, pentru a asigura un echilibru între bănci şi consumatori, dar evită să prezinte în clar dacă aceasta este o condiţionalitate strictă pentru eliberarea următoarei tranşe.

Cu toate acestea, Franks a arătat că misiunea vrea să se asigure că se va respecta un echilibru între protecţia consumatorilor şi stabilitatea sistemului bancar, pentru a putea continua programul, sugerând că modificarea OUG 50/2010 poate fi o precondiţie.

Citește și:

România primeşte banii de la FMI dacă respectă condiţiile negociate. Jeffrey Franks: „schimbările semnificative în sistemul fiscal nu sunt binevenite şi nu le încurajăm

Franks: Creștere economică de 1,5% în 2011

Conform FMI, România iese din criză întodeauna la anul!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel