CAB Brașov, decizie în cazul lui Al României Paul

Magistrații de la Curtea de Apel Brașov au decis, sâmbătă, ca Prințul Paul să fie plasat în arest la domiciliu, în dosarul retrocedãrilor ilegale de terenuri din Ilfov, cu un prejudiciu de peste 135 de milioane de euro.


Decizia nu este definitivă, procurorii putând face contestație.

La ieșire din sediul Curții de Apel Brașov, prințul Paul a mărturisit că este emoționat, mult mai relaxat, dar și faptul că nu este vinovat.

De asemenea, el a precizat că încă nu a reușit să vorbească cu soția sa și că se va îndrepta spre Capitală. 

Avocatul lui Paul Lambrino a anunţat la ieşirea de la instanţă că nu va face contestaţie pentru 30 de zile. 

La remarca jurnaliștilor că este mult mai vesel decât la sosirea la sediul CAB Brașov, prințul Paul a replicat: "Normal că sunt un pic mai relaxat acum, dar e normal, că s-a întâmplat ce s-a întâmplat din cauză că am făcut plângeri penale. Trebuie să dovedim că nu sunt vinovat deloc", a declarat acesta.

Prinţul Paul, reţinut în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov, a fost adus, sâmbătă dimineaţă, la Curtea de Apel Braşov, unde s-a judecat propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Prințul Paul este acuzat de procurorii DNA de cumpărare de influență, spălare de bani și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel