Numerologul Corina Stratulat a explicat cum să avem o relație echilibrată în funcție de cifra destinului.
Corina Stratulat, invitată la „Neatza cu Răzvan și Dani”, emisiune difuzată la Antena 1, a explicat ce trebuie să facem pentru a avea o relație echilibrată în funcție de cifra destinului.
„Pornim de la data de naștere în momentul în care analizăm o persoană numerologic. Facem suma cifrelor și obținem cifra de destin”, a explicat Corina Stratulat.
Pentru cei care au cifră de destin 1, este foarte important să uite puțin de egoismul lor și de individualism și să nu se mai exprime cu: „Eu am planuri astăzi” ci cu „Noi avem planuri azi”.
În ceea ce-i privește pe cei care au cifră de destin 2, dacă simt să se exprime „eu nu pot să trăiesc fără tine” deja e o mare problemă, spune numerologul. „E un atașament și nu mai vorbim de o relație echilibrată”, a precizat Corina Stratulat.
În ceea ce-i privește pe cei cu cifra destinului 3, aceștia trebuie să fie într-o relație care să aibă diversitate și creativitate, pentru că, în caz contrar, se plictisesc, iar relația se poate rupe.
La cifra de destin 4, vorbim de reguli legate de stabilitate. Persoanele cu cifra de destin 4 trebuie să-și pună întrebarea dacă vor sau nu o relație stabilă.
Dacă o persoană cu cifra de destin 5 simte că nu prea poate să fie fidelă în relație, e clar că acolo nu e un echilibru. Persoanele cu cifra de destin 5 sunt mai aventuriere și, dacă nu se pot abține, este clar că lipsește ceva din relație, așa că trebuie să descopere care e acel ceva, conform numerologului.
Persoanele cu cifra de destin 6 își strică relațiile în momentul în care se îngrijorează foarte mult.
Persoanele cu cifra de destin 7 tind spre perfecțiune, în timp ce personale cu cifra de destin 8 vor să dețină controlul. Așadar, cei cu cifra de destin 8 trebuie să-și impună o limită în ceea ce privește deținerea controlului.
Personale cu cifra de destin 9 au nevoie să se abțină din a încerca să-i transforme pe ceilalți. „Oamenii sunt așa cum sunt. Dacă ne-am îndrăgostit de el sau de ea într-un anume fel, să nu vrem să-l transformăm”, a precizat Corina Stratulat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu