În Uniunea Europeană, femeile câştigă în continuare, în medie, cu 16,4% mai puţin decât bărbaţii, conform unor date statistice noi publicate de Comisia Europeană cu ocazia Zilei Europene a Egalităţii Salariale, anunţă ProTV.
Autor: Andreea Predescu
Comisia Europeană doreşte să sensibilizeze cu privire la aceste diferenăe de salarizare existente în UE. În acest an, Ziua Egalităţii Salariale îi vizează, în special, pe angajatori, şi prefaţează Ziua Internaţională a Femeii, sărbătorită la 8 martie.
Din datele cele mai recente rezultă că, pe teritoriul Uniunii Europene, diferenţele de salarizare între femei şi bărbaţi au fost, în medie, de 16,4% în 2010. Aceste date confirmă o uşoară tendinţă descrescătoare faţă de anii anteriori, când procentul respectiv era de aproximativ 17% sau mai mare.
Acestea reflectă necesitatea de a se stabili un echilibru între viaţa profesională şi cea privată: multe femei îşi iau concediu pentru creşterea copilului şi ocupă locuri de muncă cu fracţiune de normă. În pofida unei tendinţe generale uşor pozitive, există state membre, precum Bulgaria, Franţa, Letonia, Ungaria, Portugalia şi România, în care diferenţele de salarizare între femei şi bărbaţi continuă să se adâncească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News