Jurnalistul Val Vâlcu avertizează faţă de pericolul pe care îl reprezintă petrecerile, ridicând aspecte extrem de importante în contextul pandemiei.
În weekend, stațiunile de pe litoral s-au transformat, din nou, în ringuri de dans și petreceri, ca în anii precedenți, amenințarea COVID-19 fiind lăsată în trecut de unii tineri. După cum se poate observa în imaginile postate pe Facebook, mulți turiști nu au purtat mască de protecție sau au purtat-o drept accesoriu, sub bărbie.
Sute de oameni au petrecut cu Tzancă Uraganu, în acest sfârșit de săptămână, la un cunoscut local din Iași. Să nu uităm de petrecerea din vară la care a participat Andreea Esca cu numeroase persoane. Astfel de exemple pot continua.
Val Vâlcu semnalează câteva aspecte importante. În timp ce sălile de teatru sunt goale, petrecerile de pe litoralul se înmulțesc. „Este o dublă măsură, doar pentru că nu există tavan deasupra capului... La petrecerile de pe litoral oamenii stau în aglomerație, fac poze de aproape, dau țigarea de la unul la altul. Mi-e greu să cred că de la Ateneu, de la Teatrul din Galați sau de la Filarmonică își pierd oamenii mințile și transmit după virusul unul de la altul”, a zis jurnalistul.
În opinia acestuia, amenzile pentru petrecăreți sunt prea mici. „Zece shot-uri acoperă amenda”, a remarcat Val Vâlcu.
Mai mult de atât, spectacolele de teatru s-ar fi putut organiza într-un cadru controlat. „Într-o sală de 100 de spectatori, intrau 30-40. Stăteau cu mască, la distanță de 1,5-2 m, cum se spune că vor sta copiii la școală din toamnă, cu diferența că pe adulți, cu siguranță, te poți baza că vor respecta măsurile. Acolo lucrurile ar fi fost controlate. Directorul de teatru, mai mult ca sigur, nu ar fi închis ochii pentru încă zece spectatori.
Ne temem că se prostește tânăra generație dacă nu se începe școala fix pe 14 septembrie, și nu pe 14 octombrie, o lună în care sistemul educațional și cel sanitar mai câștigau patru săptămâni de pregătire. Dar faptul că un an de zile România rămâne fără teatru și suferă toate instituțiile culturale nu interesează pe nimeni?! De asta nu ne temem?!”, a spus Val Vâlcu.
„Mii de actori suferă, la fel regizori, coregrafi. Cântăreții de manele nu suferă, suferă cântăreții de operă”, a mai spus acesta.
De asemenea, Val Vâlcu a precizat că, în multe țări europene, repetițiile și spectacolele în sălile de teatru au fost reluate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu