Ce este gruparea Hezbollah și ce rol are în războiul dintre Israel și Hamas

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Află care sunt originile grupării Hezbollah și cât de puternică este din punct de vedere militar.

Hamas şi Hezbollah sunt două grupări care, la fel ca miliții din Irak și Yemen, sunt sponsorizate de Iran. Hezbollah lansează de câteva zile atacuri din Liban în Israel la care armata israeliană răspunde pe măsură. Deşi atacurile Hezbollah de până acum au fost limitate, este cea mai gravă escaladare între cele două de când Libanul şi Israelul au dus un război major în 2006. Şi amenință să extindă conflictul dintre Israel și gruparea palestiniană Hamas.

Ministrul israelian al Apărării a declarat pe 15 octombrie că Israelul nu are niciun interes să ducă un război pe frontul său de nord și că, dacă Hezbollah s-ar abţine de la atacuri, atunci Israelul ar păstra situația de-a lungul graniței așa cum este. Gruparea  Hezbollah a avertizat că este gata să ajute Hamas în războiul cu Israel atunci când va veni momentul. 

Care sunt originile Hezbollah

Gărzile Revoluționare din Iran au fondat Hezbollah în 1982, în mijlocul războiului civil din 1975-90 din Liban. Făcea parte din efortul Teheranului de a exporta în regiune revoluția islamică din 1979 și de a lupta împotriva Israelului care a invadat Libanul în 1982.   Hezbollah împărtășeşte ideologia islamistă șiită a Teheranului şi a recrutat musulmani șiiți libanezi.

Gruparea a devenit dintr-o facțiune obscură o forță armată puternică, cu o influență majoră asupra statului libanez. Statele Unite, mai multe guverne occidentale și alte ţări o consideră o organizație teroristă.

Cât de mare este puterea militară a Hezbollah

După războiul civil din Liban, spre deosebire de alte grupuri care au fost dezarmate, Hezbollah și-a păstrat armele pentru a lupta împotriva forțelor israeliene care ocupau sudul țării, predominant șiit. Au urmat ani de război de gherilă care au determinat Israelul să se retragă în 2000.

Hezbollah și-a demonstrat progresele militare în 2006, în timpul unui război de cinci săptămâni cu Israelul, izbucnit după ce a intrat în Israel, a răpit doi soldați și i-a ucis pe alţii. Hezbollah a tras mii de rachete în Israel în timpul conflictului, soldat cu 1.200 de morţi în Liban, majoritatea civili, și 158 de morţi în Israel, majoritatea soldați.

Puterea militară a Hezbollah a crescut după ce s-a desfășurat în Siria, un alt aliat al Iranului în regiune, pentru a-l ajuta pe președintele Bashar al-Assad să lupte cu rebelii musulmani în mare parte suniți. Hezbollah se laudă cu arme, inclusiv rachete de precizie și drone, și spune că poate lovi orice punct din Israel. 

În 2021, liderul Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a declarat că gruparea are 100.000 de luptători. Iranul trimite grupării Hezbollah arme și bani. Statele Unite estimează că în ultimii ani Iranul a alocat sute de milioane de dolari anual pentru înarmarea şi antrenarea grupării.

Ce rol are Hezbollah până acum în războiul Israel - Hamas

Hezbollah are legături strânse cu Hamas, care controlează Gaza, dar și cu Jihadul Islamic, o altă facțiune palestiniană susținută de Iran. Gruparea a declarat că este în "contact direct cu conducerea rezistenței palestiniene" pe 7 octombrie, ziua în care militanții Hamas au efectuat atacul fără precedent din Gaza în Israel, unde au ucis 1.400 de oameni. La rândul lor, israelienii au ucis peste 2.700 de palestinieni în atacurile asupra Fâşiei Gaza. 

Începând cu 7 octombrie, Hezbollah a purtat de nenumărate ori schimburi de foc cu Israelul peste graniţă. Hamas și Jihadul Islamic, ambele cu prezență în Liban, au lansat pentru prima dată atacuri din Liban asupra Israelului. Ba mai mult, pe 10 octombrie Jihadul Islamic a trimis luptători peste graniţă în Israel. Tzachi Hanegbi, consilierul pentru securitate națională al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, a declarat pe 14 octombrie că ostilitățile par să fie limitate. Hanegbi a avertizat Hezbollah să nu ia măsuri care ar putea duce la "distrugerea Libanului", conform observatornews.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel