Ce este Partidul Sintetic şi cum ar putea politicienii-roboţi să schimbe lumea

Foto: Freepik
Foto: Freepik

„Un partid condus de inteligența artificială vrea să ajungă în guvernul danez”. Sună a frază dintr-un film SF, nu? Ei bine, sunt şanse ca acest scenariu să devină realitate în viitorul apropiat.

Partidul Sintetic este cât se poate de real și intenționează să lanseze un candidat AI la alegerile generale din Danemarca, din noiembrie. În fruntea partidului se află un chatbot pe nume Leader Lars. „Cred în egalitate între toți oamenii, indiferent de rasă, sex sau credință”, i-a spus botul unui intervievator uman, pretinzând că este de stânga. „Cred că toată lumea ar trebui să aibă aceleași oportunități și că nimeni nu ar trebui să fie discriminat”, a mai spus Leader Lars, potrivit dataconomy.com.

Orientarea politică a botului nu este una pur întâmplătoare, el fiind instruit cu privire la politicile partidelor daneze, de după 1970, cu ideea că va reprezenta valorile celor 20 la sută care nu votează la alegeri, de obicei. Spre deosebire de mulți alți politicieni umani, Lars chiar pare să-i asculte pe oameni. „Pe măsură ce oamenii din Danemarca și, de asemenea, de pe tot globul interacționează cu un AI, ei trimit noi perspective și noi informații textuale, iar noi le colectăm într-un set de date”, a spus creatorul proiectului.

Ce promite Partidul Sintetic, condus de primul politician robot

Partidul Sintetic promite, de asemenea, un venit minim pentru toți studenții care aleg să-și continue studiile, dar și șanse egale, așa cum menționam anterior. Motivarea creării Partidului Sintetic este bazată pe dorința creatorului acestuia de a crește gradul de conștientizare cu privire la rolul inteligenței artificiale în viețile noastre. Scopul principal este de a determina Națiunile Unite să adopte un nou obiectiv de sustenabilitate: „asigurarea integrării sigure, etice și durabile a AI în societate.”.

Intitulat Life With Artificials, proiectul vine cu propuneri despre modul în care oamenii și roboții AI ar putea coexista, la un moment dat. „Scopul inteligenței artificiale este acela de a salva planeta și viața de pe ea, astfel încât omenirea să aibă parte de un mediu optim pentru ca generațiile viitoare să existe”, s-a menționat, de asemenea.

Totuși, este puțin probabil ca partidul să intre pe buletinele de vot de la alegerile din noiembrie, întrucât încă îi lipsesc multe semnături. Totuși, nu se știe ce s-ar putea întâmpla pe viitor, la următoarele alegeri. Primul pas a fost, oficial, făcut.

Inteligența artificială: oportunități și pericole

Inteligența artificială (IA) ne influențează tot mai mult viața. Iată avantajele, dar și aspectele negative, care amenință securitatea, democrația, companiile și locurile de muncă. Creșterea și bunăstarea Europei depind foarte mult de modul în care vom utiliza datele și tehnologiile conectate. IA ne poate schimba radical viața, în bine sau în rău. De aceea Parlamentul European a înființat o comisie care a evaluat impactul tehnologiei și a propus o Foaie de parcurs pentru IA în UE. Europarlamentarii au propus, de asemenea, o reglementare a IA cu bătaie lungă. Mai jos sunt descrise câteva dintre cele mai importante oportunități și pericole legate de viitoarele aplicații ale IA.

Avantajele IA

În țările UE, industria digitală și aplicațiile destinate companiilor (business-to-business) sunt foarte dezvoltate. Cu o infrastructură digitală de înaltă calitate și un cadru de reglementare care protejează viața privată și libertatea de exprimare, UE ar putea deveni un lider mondial în economia datelor și aplicațiile ei.

Oportunități create de inteligența artificială pentru companii

În cazul companiilor, IA poate facilita dezvoltarea unei noi generații de produse și servicii, chiar în sectoare în care companiile europene dețin deja poziții solide: economia verde și circulară, echipamentele, agricultura, asistența medicală, moda și turismul. Alte beneficii pot fi: optimizarea vânzărilor, îmbunătățirea întreținerii echipamentelor, creșterea volumului și a calității producției, îmbunătățirea serviciilor pentru clienți și economisirea energiei.

Oportunități generate de IA în serviciile publice

IA utilizată în serviciile publice poate reduce costurile și oferi noi posibilități în domenii precum: transportul public, educația, gestionarea energiei și a deșeurilor, și poate îmbunătăți durabilitatea produselor. Astfel, IA ar putea contribui la realizarea obiectivelor prevăzute în Pactul verde european.

Consolidarea democrației

Monitorizarea bazată pe date, prevenirea dezinformării și a atacurilor cibernetice și asigurarea accesului la informații de calitate ar putea întări democrația. Ar putea susține totodată diversitatea și deschiderea, prin atenuarea riscului de prejudiciu în deciziile de angajare și prin utilizarea datelor analitice. 

IA, securitate și siguranță

Se preconizează că IA va fi utilizată mai mult în prevenirea criminalității și în sistemul de justiție penală: ea ar permite prelucrarea mai rapidă a seturilor de date masive, evaluarea mai precisă a riscurilor de fugă ale deținuților, iar infracțiunile sau chiar atacurile teroriste ar putea fi anticipate și prevenite. Platformele online utilizează deja IA pentru a detecta și combate comportamentul online ilegal și necorespunzător.

În domeniul militar, IA poate fi utilizată pentru strategii de apărare și atac în hacking și phishing sau pentru a viza sisteme vitale în războiul cibernetic; avantajul principal al sistemelor de arme autonome este potențialul de a se implica într-un conflict armat cu un risc redus de vătămare fizică.

Pericole și provocări generate de IA

Recurgerea pe scară tot mai mare la sistemele de IA este însoțită și de potențiale riscuri.

 Uzul redus sau excesiv al IA

Utilizarea redusă a IA este considerată un pericol major: oportunități ratate pentru UE ar putea însemna o implementare deficitară a unor programe importante, precum Pactul verde european, pierderea avantajului competitiv față de alte regiuni, stagnare economică și limitarea oportunităților pentru cetățeni. Utilizarea redusă ar putea avea drept cauze neîncrederea publicului și a companiilor în IA, infrastructura deficitară, lipsa de inițiativă, investiții scăzute sau piețe digitale fragmentate, dat fiind că învățarea automată a IA depinde de date.

Uzul excesiv poate ridica și el probleme, cum ar fi: investiții în aplicații IA care se dovedesc inutile sau aplicarea IA în activități pentru care nu este adaptată, de exemplu, pentru a explica aspectele societale complexe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel