EXCLUSIV  Ce este terapia DIR Floortime și cum poate aceasta să ajute într-un mod extrem de eficient copiii cu întârzieri de dezvoltare și cu autism

Sursa Foto: DC News
Sursa Foto: DC News

În cadrul emisiunii Ultrapsihologie, psihoterapeutele Liliana Radu și Marcela Predescu au explicat ce este terapia DIR Floortime.

Publicitate

În cadrul emisiunii Ultrapsihologie, apărute la ora 12:00, sâmbătă, 27 ianuarie, pe DCNews, la DCNewsTV, precum și pe Facebook și Youtube DCNews, psihoterapeutele Liliana Radu și Marcela Predescu au explicat ce este terapia DIR Floortime și cum poate aceasta să ajute într-un mod extrem de eficient copiii cu întârzieri de dezvoltare și cu autism.

"Exact asta am făcut și noi, am căutat pe internet, dar acum mulți ani, pentru că noi fiind psihoterapeuți adlerieni metoda care era aplicată cel mai des pentru copiii cu întârzieri de dezvoltare și cu autism nu era în concordanță cu principiile adleriene. Atunci am căutat alternative. Asta facem de când am deschis centrul și ne-am bucurat să găsim metoda DIR Floortime care este validată științific. A fost unul din argumentele pentru care ne-am îndreptat spre aceasta. Însă, pe măsură ce am studiat ne-am dat seama că ne ajută să găsim răspunsuri la întrebări la care nu aveam răspuns înainte. Adică, aveam copii care făceau progrese frumoase, într-un timp scurt și reușeau să se adapteze și să recupereze întârzierile destul de rapid, dar erau și copii care făceau progres mai lent și nu găseam soluții, nu găseam răspunsuri la motivul din spatele comportamentului lor. Așa că Floortime ne-a oferit asta. În primul rând, ne dă o modalitate prin care ne putem uita la copil, la ce se întâmplă. Ne uităm la nivelul de dezvoltare la care funcționează copilul în momentul acela. Ne uităm după la diferențele individuale. Apoi, privim cum interpretează creierul lui informațiile pe care le preia din mediu și cum răspunde în funcție și de experiențele de viață pe care le are, și mai ales, Floortime ne învață cum să folosim relația pentru a încuraja o mai bună adaptare la mediu", a explicat Liliana Radu, psiholog clinician și psihoterapeut adlerian.

Cu ce este diferită DIR Floortime față de alte terapii?

"DIR Floortime este diferită de terapia ABA, pentru că nu are o abordare comportamentală, nu își propune modificare comportamentului, ci optimizarea funcționării creierului, funcționării adaptative. Atunci, felul în care interpretăm ceea ce observăm este foarte diferit față de o abordare comportamentală. În cea comportamentală urmăresc comportamentul, în Floortime încerc să-mi dau seama ce îl împiedică pe copil să-și atingă etapele de dezvoltare și din punct de vedere senzorial, dar și din punct de vedere al funcționării în general", a continuat Liliana Radu.

"Aș completa aici că terapia DIR Floortime vine să construiască din interior spre exterior și nu invers. În terapia ABA construiesc din exterior, construiesc mult din memorie, dar aici urmărim foarte mult să dezvoltăm copilul din interior, încă de la stadiul de bebeluș", a adăugat Marcela Predescu, psiholog clinician și adlerian.

Astfel, DIR Floortime ajută copii cu întârzieri de dezvoltare și cu autism. Aceștia sunt purtați prin diferite etape întâlnite în viața neurotipicilor, în funcție de nivelul lor de dezvoltare psihologică, nu biologică, astfel încât să primească tot ceea ce au nevoie pentru buna lor funcționare. 

VEZI TOATĂ EMISIUNEA AICI:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel