Cu toții am văzut politicieni certându-se în direct, în emisiunile televizate. Sunt aceste certuri false? Răspunsul la această întrebare ni l-au dat jurnalista Corina Drăgotescu și Eugen Chelemen, redacor șef la România TV.
Cei doi jurnaliști au spus că certurile dintre politicieni, în platou, nu sunt false, așa cum se întâmplă să fie în emisiunile mondene.
”Certurile nu mai fac audiențe. Lumea vrea discuții temeinice, să afle ceva, nu să țipe unii la alții. Am observat, la noi, la RTV, că atunci când se discută așezat, când se explică, în adâncime, audiența este mai mare decât atunci când vorbesc unii peste alții. Există emisiuni plătite în formatele tip reality show, în care se ceartă Leo de la Strehaia cu alt personaj monden, de exemplu. E un scenariu dinainte stabilit, asumat, pe bani grei și care face spectacol la televiziunile de divertisment. Nu e cazul la televiziunile de știri ”, a spus Eugen Chelemen.
În emisiunile politice, spune Corina Drăgotescu, certurile sunt reale însă ce se întmplă după emisiune depinde de contextul politic.
”Uneori pleacă supărați, alteori pleacă prieteni. Dacă este o ceartă, normală, în timpul mandatului, pleacă cam prieteni. Dacă este în timpul campaniei când e încărcătura foarte mare și miza este foarte mare, uneori pleacă înjurându-se realemente unul pe altul”, a spus Corina Drăgotescu.
”Nu e nimic stabilit dinainte, să fie clar”, a adăugat aceasta.
Urmăriți clipul de mai jos începând cu minutul 24.00.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu