Ce face cântăreața Lulu pentru a-și proteja vocea. ”Pot înțelege de ce credeți că mint”

Captură de ecran / Foto: Video Youtube Lulu
Captură de ecran / Foto: Video Youtube Lulu

Află cum își protejează cântăreața Lulu vocea.

Lulu, cântăreața scoțiană, a spus că în zilele în care are spectacol nu vorbește înainte de prânz pentru a-și proteja vocea.

Următorul ei set de concerte va fi un "turneu de adio alături de familie şi prieteni", anunță cântăreața în vârstă de 75 de ani.

Chiar dacă anterior a declarat că ultimul ei turneu a fost "extenuant", ea va continua să cânte.

Artista a explicat, pentru BBC, regimul ei strict atunci când se află în turneu: "Nu vorbesc înainte de ora 12:00".

"Pot înţelege de ce credeţi că mint. Dar nu. Sunt foarte disciplinată. Încerc să nu ies din camera mea până la ora 12. Asta îmi face lucrurile mai uşoare. Am grijă de instrumentul meu. Îmi permite să cânt", a transmis Lulu.

Turneu de adio

Din cauza efectelor persistente ale unei infectări cu Covid, cântăreața a fost nevoită să își anuleze peste 30 de date ale turneului din Marea Britanie din 2023.

Lulu, născută Marie McDonald McLaughlin Lawrie, își va începe turneul de adio, în care va celebra 60 de carieră muzicală, în aprilie cu un spectacol în Glasgow, orașul ei natal.

Cântăreața a devenit celebră la doar 15 ani când "Shout", un cover al piesei cu acelaşi nume a celor de la The Isley Brothers, a devenit un hit.

Ea a reprezentat Marea Britanie în 1969 la concursul Eurovision cu cântecul ei ”Boom Bang-a-Bang”. Marea Britanie a împărţit premiul în acel an cu Franţa, Ţările de Jos şi Spania, fiecare obţinând 18 puncte, informează Agerpres care citează DPA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel