Ce face Cîțu pentru a obține șefia PNL. Chirieac: Sunt lucruri absolut scandaloase

Analistul politic Bogdan Chirieac a explicat strategia premierului Florin Cîțu pentru a ajunge lider al Partidului Național Liberal. 

Alegeri prezidentiale 2024

Bogdan Chirieac, analist politic, s-a aflat luni seara în direct la România TV unde a comentat gestul lui Florin Cîțu de a fi și ministru interimar de Finanțe timp de 45 de zile, tocmai pentru a controla modul în care se vor împărți banii la rectificarea bugetară din luna august, lucru ce l-ar avantaja în candidatura pentru șefia PNL. 

”Se întâmplă exact așa. Domnul Cîțu are alegeri pe 25 septembrie, trebuie să convingă președinții de organizații ai PNL din toată țara, primarii au un rol fundamental și exact asta se întâmplă. Dacă o mai fi și adevărat, că nu știm, că s-au luat niște comisioane la împrumuturile record din istoria României, în moduri săvârșite de ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, și de premierul Florin Cîțu pe parcursul a aproape doi ani, nu știu cât ar fi comisionul, dar dacă ar fi 1%, însemnă 1,34 de miliarde. Asta dacă ar fi adevărat. Avem surse, dar nu sunt asumate. Deci lucrul acesta ar trebui lămurit, s-au luat sau nu comisioane pentru că schimbarea în crucea verii, fără nicio explicație solidă a fostului ministru Alexandru Nazare, ar avea inclusiv acest mobil, nu doar câștigarea alegerilor în PNL. În același timp, nu înțeleg de ce s-ar chinui atât de tare domnul Cîțu să împartă bani primarilor liberali pentru că teoretic dânsul câștigă președinția PNL, fiind sprijinit de președintele Klaus Iohannis. Am văzut ceea ce a văzut toată lumea. Cu siguranță nu mi se pare că președintele Iohannis l-ar sprijini pe actualul președinte al PNL, domnul Ludovic Orban. Nu mi s-a părut deloc lucrul acesta. Pe surse știm cu toții lucrul acesta că domnul Cîțu ar fi preferatul domnului Iohannis. S-a vehiculat și o a treia personalitate, candidat la șefia PNL, domnul Dan Motreanu, înțeleg că dânsul nu vrea să candideze, să vedem dacă o să mai apară un alt candidat în ultimul moment. Chestiunea cu Nazare și banii pe care îi împarte Cîțu sunt lucruri absolut scandaloase, pe care eu nu le-am mai văzut de foarte multă vreme în politica românească”, a declarat Bogdan Chirieac. 

Florin Cîţu a anunţat ce a făcut din poziţia de ministru interimar de Finanţe. CITEȘTE AICI: Primul lucru pe care l-a făcut Cîţu când a ajuns ministru de Finanţe

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel