Laura Nureldin, jurnalista de la Antena 3, în afară de a-și trăi viața pe ritm de breaking news, mai scrie și cărți. Deocamdată, una - "Regii timpului", dar mai urmează și alte volume.
"E prima mea carte. Ca tot adolescentul am scris poezii, dar acelea nu se pun, am un blog. Îmi place să scriu, dar am făcut-o mereu pentru mine și pentru cine se mai nimerea, mici povestioare, texte", a spus Laura Nureldin.
Jurnalista a povestit cum i-a venit ideea să scrie "Regii timpului".
[citeste si]
"Eu adorm foarte târziu și într-o seară, am văzut la televizor un film, O noapte cu regele, care mi-a plăcut. M-au prins personajele și mi-am spus: Ce ar fi dacă nu ar fi așa? M-am apucat de scris o povestire. O prietenă care m-a văzut pe Facebook la ora aceea m-a întrebat ce fac, i-am spus că scriu și mi-a spus că așteaptă să vadă ce pun pe blog. I-am spus că nu scriu pentru blog și mi-a cerut rândurile. Le-a citit și mi-a spus că mă bate dacă nu duc povestea la capăt. E o poveste scrisă în engleză, pentru că am încercat inițial să o public afară, dar acolo fără agent, nu ai nicio șansă. Am aflat apoi de oamenii de la editura, i-am contactat și mi-au cerut manuscrisul", a mai zis jurnalista de la Antena 3.
Nu i-a fost deloc greu să scrie cartea
"Cartea am scris-o în două luni și are sigur, personaje reale, cele istorice, pentru care am făcut documentare serioasă. Sper să o pot publica și afară. Am avut senzația în timp ce o scriam că mă uit la un film. Nu mi-a fost greu să scriu, o făceam lejer, când mă apuca. Nu i-am văzut finalul până la capăt. Între breaking-news-uri cu violatori și cătușe, scrisul mi s-a părut o vacanță", a mai spus Luara Nureldin în interviul acordat pentru Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News