Cristian Mihai Dide s-a aflat, marți seară, printre protestatarii care, după ce au aruncat cu ketchup pe zidurile Ministerului Justiției, au fost săltați și duși la secție. Oamenii aflați la fața locului și-au arătat nemulțumirea față de ordonanțele de urgență din justiție anunțate de Tudorel Toader.
Apoi, după imaginile de marți seară de la Ministerul Justiției, Cristian Mihai Dide, președinte al ONG-ului Evoluție în instituție, a transmis următorul mesaj: "Asta se întâmplă în România, avem nevoie de ajutorul vostru. Suntem din ce în ce mai puțini cei care ne implicăm activ în proteste de stradă, iar jandarmeria ne călărește ca pe draci. Ajutați-ne, măcar financiar, să putem susține protestele de strada. Mulțumesc!".
DC News a vorbit cu protestatarul pentru a-l întreba de ce are nevoie de ajutor financiar. Cristian Mihai Dide a explicat cum pot fi de folos banii pentru susținerea protestelor de stradă.
"Democrația trebuie întreținută, iar democrația se întreține prin implicarea cetățenilor. Această implicare se poate face la vot sau în perioada dintre momentele când oamenii merg la urne prin acțiunile societății civile sau ale ONG-urilor. Eu conduc un ONG care are facturi de plătit, are avocați de plătit, are nevoie de recuzită pentru proteste. Acest ONG oferă recuzită. Ketchupul pe care l-am aruncat la Ministerul Justiției a costat 50 lei. Vopseaua pe care am aruncat-o zilele trecute a costat 500 lei, plus 50 lei cuțitele, plus 20 lei dați la UBER-ul cu care am dus vopseaua. Putem justifica orice bănuț pe care îl cerem. ONG-urile trăiesc din donații. Este normal să solicităm ajutorul cetățenilor pentru a întreține democrația. Nu apărăm democrația în stradă pentru bani, dar pentru a apăra democrația avem nevoie de bani. Este foarte simplu de explicat dacă tot există o curiozitate atât de mare pentru finanțele pe care le solicităm public", a zis Cristian Mihai Dide pentru DC News.
"Pe lista produselor care se achiziționează cu bani adăugăm laserul care costă 1000 euro, acesta fiind din categoria echipamentelor de care ne folosim la proteste. Avem nevoie și de benzină pentru că trebuie să mergem cu mașina acolo unde ieșim în stradă. Nu am putea merge cu autobuzul având două găleți de vopsea pentru a ajunge la Ministerul Justiției. M-ar urmări Jandarmeria care face poliție politică. În plus... goarnele, închirierile de echipamente... toate costă bani atunci când protestezi. Lanțul cu care m-am legat de zidul Guvernului în urmă cu câteva luni a costat 400 lire sterline. A fost donat de un cetățean român care a susținut inițiativa noastră. Pe lângă bani, mai primim și ajutoare ce constau în recuzita de protest", a adăugat Cristian Mihai Dide pentru DC News.
Pe 14 ianuarie 2019, protestatarul Mihai Cristian Dide a aruncat cu vopsea roşie pe scările Ministerului Justiţiei, în semn de protest faţă de crima de la Mediaş, unde un tânăr de 25 de ani a fost ucis de un fost deţinut.
Cât despre faptul că numărul de protestatari nu mai este atât de mare ca la OUG 13, de exemplu, să ne amintim că a fost nevoie doar de vreo 10 oameni prezenți în stradă pentru ca Târgul de Crăciun care trebuie să fie în Piața Victoriei, în 2017, a fost mutat în Piața George Enescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News