€ 5.0908
|
$ 4.3146
|
Curs valutar: € 5.0908
|
$ 4.3146
 

Ce făceau procurorii DNA, dacă în locul lui Neamțu era Mircea Diaconu

 

Corpul de Control al premierului a anunțat că va sesiza organele de cercetare penală în cazul deconturilor de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, fiind vizați Vladimir Tismăneanu și Mihail Neamțu. În esență, guvernul susține că facturi de mii de euro, pentru abonamente telefonice și cazări în vile de protocol, ar fi fost plătite din banii Institutului, deși unele norme nu permiteau acest lucru. 

Mihail Neamțu a declarat că este un atac politic, iar Victor Ponta nu înțelege ce înseamnă cercetare academică. Pe de altă parte, Neamțu a fost unul dintre cei mai vocali acuzatori ai lui Mircea Diaconu, actorul sancționat de ANI. Doar ca exercițiu-pamflet, să vedem cum ar fi evoluat cazul deconturilor, în regimul Băsescu, dacă directorul IICCMER ar fi fost un adversar al președintelui, așa cum este Diaconu, sau un susținător, ca Neamțu.

În cazul că Mircea Diaconu ar fi fost director la Institut,  DNA se sesizează din oficiu, după un articol hotnews, care citează surse din Corpul de Control, anunțând un mega-scandal financiar în care este implicată conducerea IICCMER și unii lideri USL. În cazul Mihail Neamțu, procurorii așteaptă o sesizare oficială, cum este și normal
Trec două zile până să fie publicat comunicatul pe site-ul guvernului. Între timp, DNA a obținut deja 3845 de ore de înregistrări telefonice, respectiv o monitorizare de trei luni a acuzatului, familiei, vecinilor și colegilor. Are loc o descindere la biroul lui Mircea Diaconu, fiind ridicate două PC-uri și un mobil defect, care nu mai funcționează de trei ani, dar nu poate fi casat, fiind mai nou de cinci. Televiziunile, chemate din vreme, transmit în regim de breaking news  imagini cu doi bărbați care abia cară calculatoarele, din cauza burții. Având cagule, imaginea de procurori supli și eficienți nu le este afectată. Se lansează zvonul că Diaconu va fi arestat în curând, pentru o fraudă de sute de milioane de euro DNA nu face nimic. Întrebat de jurnaliști, Daniel Morar spune că nu poate interveni în dosare și nu cunoaște munca procurorului din cazul Neamțu.
Mircea Diaconu este chemat să dea declarații la sediul DNA, evident, după ce au fost anunțate televiziunile să vină la fața locului. Ca martori, sunt aduși la audieri, în zilele următoare, soția, personalul IICCMER, foști actori cu care a lucrat la Nottara, lidei importanți USL. De spaimă, doi locuitori din satul natal al actorului declară că acesta le-a falsificat votul la referendum. Pe surse, România și Evenimentul publică stenograme din care reiese cum înjura (de morți și mame) actorul la repetiții, cum a primit postul la IICCMER, pentru că e liberal, cum a fost invitat la o cafea de  către Ponta și cum încerca să-și scadă impozitele, solicitând plata a 300 de lei, pentru un spectacol la Focșani, pe drepturi de autor. Întrucât spectacolul a avut loc în sala Teatrului județean, la audieri e chemat și președintele CJ, Marian Oprișan.Acesta avea oricum drum la DNA, ca martor în dosarul prostituatelor de lux. DNA recunoaște că dosarul Neamțu este în lucru, dar nu pot fi făcute alte declarații, în acest moment. Cristian Danileț intervine pe blog și explică de ce lentoarea cu care se mișcă dosarul Neamțu este o victorie a statului de drept.
Se fac percheziții la locuința lui Mircea Diaconu, fiind numărate perechile de pantofi ale soției, întrucât interceptările unor colege au oferit anchetatorilor indicii despre luxul orbitor în care trăiește familia directorului IICCMER. După percheziție, apar în presă poze cu Mircea Diaconu în ipostaze compromițătoare, la vârsta de 16 ani (la un ceai dansant, cu femei) și ale soției (la 18 ani, plajă Eforie). CSM decide că scurgerile nu provin de la procurorii DNA.  DNA anunță că a trimis dosarul Neamțu  la Parchet, întrucât prejudiciul prezumat este mai mic de 100.000 euro. Parchetul retrimite  dosarul, după două luni, precizând că sunt implicați parlamentari, deci cazul e de competența DNA. Se solicită o expertiză a prejudiciului.
ANI sesizează Oficiul anti-spălare a banilor, pentru că în dulapul lui Mircea Diaconu, la percheziție, au fost descoperite trei paltoane, iar după declarațiile de avere și prețurile INS actorul nu putea avea mai mult de două. Desfășurătorul convorbirilor telefonice decontate dezvăluie o listă de convorbiri în interes personal (soție, fiică) astfel încât în presa portocalie se vehiculează deja referatul de trimitere în judecată: deturnare de fonduri, delapidare, spălare de bani. În cazul Neamțu, se dă NUP, pentru că nu există prejudiciu, așa cum au constatat procurorii DNA, care au solicitat dlui Tismăneanu, numit între timp director IICCMER, să precizeze dacă instituția se consideră sau nu prejudiciată.
Textul reprezintă un pamflet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close