EXCLUSIV  Ce facem cu urșii din România? Propunere tare pentru ministrul Mircea Fechet / video

Foto: Unspalsh
Foto: Unspalsh

Ministrul Mircea Fechet a vorbit despre problema urșilor din România.

Într-un interviu exclusiv la DC News, ministrul Mircea Fechet a vorbit despre problema urșilor din România, având în vedere că numărul acestora a crescut excesiv în ultimii ani, carnivorele au început să fie tot mai prezente în orașele de deal și de munte, iar conflictele dintre oameni și urși au devenit o normalitate.

„Vânătorii merg în excursie și duc bani în Austria, în Italia etc. Ion Țiriac s-a dus în Noua Zeelandă pentru vânătoare și aceste state câștigă dintr-un hobby. De ce trebuie românul să plătească pentru a scăpa de urșii care ucid oameni?“, a întrebat Val Vâlcu.

„Eu nu-s de acord să plătesc pe unul să împuște un urs, când statul ar putea încasa ca să lase pe cineva să omoare animalul“, a completat jurnalistul.

„Aici e o întreagă dezbatere și societatea e profund divizată pe acest subiect. Și astăzi, în România, se fac bani din vânătoare, pentru că avem foarte multe specii“, a zis ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

„Dar ce are ursul în plus?“, a insistat Val Vâlcu.

CITEȘTE ȘI              -              EXCLUSIV  Situație inedită cu supermarketurile din România și parcările. Grecia ne dă clasă. Ce spune ministrul Fechet

„Diferența dintre urs și celelalte specii este că ursul e specie protejată. Există această dezbatere în societate care pune pe masă această discuție, dacă poți să faci sau nu vânătoare de trofeu cu o specie protejată.

Opinia mea, ca ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor e că nu poți să faci vânătoare de trofeu dintr-o specie protejată. Tocmai din acest considerent, în legea din Parlament - privitoare la uciderea celor 426 de urși - există un punctaj maxim pentru a nu-i împușca pe cei mai valoroși dintre urși, pentru că ei sunt de interes și trebuie să asigure continuitatea speciei“, a precizat Mircea Fechet.

„Dar de ce e protejat, dacă e un număr excesiv de urși? Ce ne propunem? Câți urși ar trebui să fie, unul pe cap de locuitor?“, a întrebat Val Vâlcu.

„Suntem membri ai UE și există o listă a speciilor cu regim de strictă protecție printre care se află și urșii. Uniunea Europeană niciodată nu ne poate spune că atunci când un urs pune în pericol viața unui om nu avem obligația să intervenim“, a zis Mircea Fechet.

„Austria e în Uniunea Europeană. În loc să-i împușcați pe ăștia 426, nu mai bine, la fiecare vagon cu lemne să puneți și un ursuleț?“, a insistat Val Vâlcu.

„A fost o încercare și statul român a spus că avem prea mulți urși și nu mai putem să-i gestionăm. România a propus altor țări să ia niște urși. Niciun stat din UE nu a răspuns la acea întrebare“, a zis Mircea Fechet.

„Drăguț ar fi - tot nu suntem în Schengen - să-i strecurăm ilegal, ca pe migranți. Cum primesc migranții din Siria, să ia și urșii din România“, a mai zis, în glumă, jurnalistul Val Vâlcu.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel