Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase la Spitalul ”Matei Balș” din București, a vorbit despre purtarea măștii și condițiile de reutilizare.
La nivelul experților în domeniul sanitar nu există o procedură clară în ceea ce privește refolosirea unei măști de unică folosință, chiar dacă aceasta a fost utilizată pentru un interval redus, de cinci sau zece minute.
„În momentul în care am ieșit din magazin, scoatem masca din spate către față și punem masca într-o punguță pe care o avem pregătită în mașină. Al doilea lucru pe care îl facem este să avem o soluție pentru dezinfectat la îndemână și să ne igienizăm mâinile. Dacă am folosit masca doar cinci minute la primul magazin, o putem refolosi la următoarea oprire. Ar fi absurd să schimbăm masca la fiecare cinci minute. Ar trebui să gândim lucrurile dinainte în așa fel încât să nu facem acest joc cu masca. Ideal este, dacă am mai multe lucruri de făcut și am nevoie de mască la fiecare jumătate de oră, masca ar trebui păstrată până îmi termin aceste activități pentru a nu fi nevoie să o manipulez de multe ori. Dacă este un interval mai mare de timp, pot să o scot din punguță și să îmi masca. După ce am pus masca, trebuie să îmi igienizez mâinile”, este sfatului doctorului Marinescu.
„Dacă o persoană a folosit masca pentru zece minute o poate folosi și a doua zi, dar nu mai mult de două zile. În a treia zi ar trebui să fie spălată masca, dacă nu are altă variantă. Dacă o folosește o perioadă mai lungă de cinci-zece minute și este cald afară și transpiră, masca se umezește și își pierde calitățile, atunci trebuie spălată, fie să o înlocuiască”, a declarat doctorul Marinescu pentru Europa Liberă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu