Ce fel de om este Traian Băsescu? (scrisoare deschisă către băsiști, dar nu numai)
Sa stabilim un lucru de la bun inceput: nu sunt psd-ista, nu sunt pnl-ista, nu sunt pdl-ista, sunt ziarist si am pretentia ca sunt un spirit liber. Am, ca tot omu’, simpatii, am antipatii, dar, ca om, nu ca jurnalist, e inevitabil, sa nu fim ipocriti si sa nu ne dam deontologi cand nu e cazul. Nu am, insa, partizanate ! Asa ca, dragi basisti, ma puteti injura pentru randurile de mai jos, n-o sa va port pica, ma intristeaza doar ca ne punem patima in slujba unor scopuri meschine.
Autor: Cristina Țopescu
Patima sau determinarea pana-n panzele albe isi au rostul (si poate nici atunci intotdeauna) in lupte pentru o cauza nobila, in zbateri in care ajuti si-ncerci sa salvezi natura, alte suflete…salvandu-l, cu aceeasi ocazie, si pe-al tau. Caritatea e o intreprindere, pana la urma, egoista. Iti salvezi propriul suflet, chiar daca nu deliberat si constient, punandu-te in slujba altora, ajutand, iubind si facand lucruri pentru fiinte in afara propriei persoane. Cand e vorba de politica, insa, optiunile din perimetrul ei se impun a fi lucide, dupa parerea mea. Ca jurnalist, in mod obligatoriu! Poti avea apropieri sau distantari, poti avea chiar idiosincrazii fata de politicieni, ca oameni, asa cum ai si pentru oameni oarecari cu care te intersectezi in viata. Numai ca asta-i una, iar evaluarea celor alesi de tine si de care apoi depinde viata ta de zi cu zi e alta! Asa ca, stimati “basisti” impatimiti, nu-mi fac mari iluzii ca nu ma veti improsca cu noroi, chiar de cu argumente va voi spune: nu mai am incredere in Traian Basescu ! Nu am incredere in calitatea lui de om. Si, nota bene, sunt unul dintre cei care l-au votat in primul mandat, care i-au mai dat o sansa, cu inima indoita, ce-i drept, chiar si la referendumul din 2007. M-am incapatanat mult timp sa cred in acest om, am incercat sa ignor tot felul de iesiri ale domniei sale, in virtutea temperamentului sau pe care chiar nu-l vad ca pe cel mai mare pacat. Exista oameni impulsivi si duri cu suflet de catifea, cu vointa de fier, cu umori violente, dar cu inima fragila. Multi “duri” sunt asa, de fapt! Cu oamenii astia, marturisesc, pot sa rezonez, pentru ca-mi plac oamenii puternici cu tot cu pacatele lor, cui nu-i plac? Nu admir oamenii centrati exclusiv asupra propriei persoane, nu-mi plac indivizii care nu cred in prietenie, in loialitate si-n onoare. Am vorbit, vrand-nevrand, cu multi politicieni, unii dintre ei (fosti) apropiati ai presedintelui, nu toti neaparat mi s-au destainuit, n-au facut-o din decenta. Am citit insa printre randuri, in povestile lor, ca daca au plecat de langa Traian Basescu, au facut-o pentru ca n-au mai avut incotro. Acest om e puternic, tine la tavaleala, se bate, nu e un las clasic, dar e incapabil de sentimente frumoase pe termen lung, nu pretuieste apropierea si devotamentul nimanui, se spala pe miini si intoarce spatele oricand celor care i-au fost alaturi la bine, dar mai ales la greu. Se foloseste de ei dupa care ii trimite la plimbare fara regrete, fara remuscari. Ii si umileste, eventual. Cred cu tarie ca, daca esti un om puternic, dar sensibilitatea si delicatetea iti lipsesc, ai, de fapt, un suflet slab ! In plus, domnul Basescu s-a comportat in ultima luna ca un las, nu unul clasic, ci unul “modern”. In era moderna, multi traim dupa principiul: mie sa-mi fie bine ! Principiile? O prostie!
Esti “puternic”, iata, in aceste vremi si cand te impui prin forta, uzand de mijloace eficiente, malefice si fie ele. Dar, Dumnezeule, forta sta in binele si NU in raul de care esti in stare, dincolo de pariurile pe care, aparent, le castigi temporar ! Sunt castiguri aparente, fulgurante si pe termen scurt, extrem de scurt. Ceea ce azi unii pot califica drept o slabiciune, poate fi o forta uriasa cu efecte miraculoase pe termen lung, cu efecte pe termen etern, dac-ar fi sa ma aventurez in alte planuri ce nu tin de palpabil si de concret.
Omul asta spune azi una si maine alta. Razgandelile lui Traian Basescu nu sunt inocente si nici fortuite niciodata, razgandelile sale vizeaza principii si tin de onoare, razgandelile lui Basescu sunt nedemne si imorale. Exemplu: mai deunazi, spunea ca ar fi un presedinte las, daca ar acepta sa castige la masa verde, a facut-o apoi, senin, refuzand lupta barbateasca si indemnand oamenii sa nu iasa la vot. Au dat o lovitura de stat adversarii sai? Asa sa fie si tot nu te aperi ca un las, daca nu esti. Te aperi cu darzenie si nu abdici de la lupta cinstita orice-ar fi, sfidand armele incorecte cu care spui ca lupta ceilalti. Daca ai sange nobil, nu ti-l diluezi cand te bati cu dusmanul marsav, sangele nu-si schimba compozitia in contact cu factori exteriori. El nu se oxideaza, nu-si schimba culoarea si nici densitatea, el iti curge prin vine asa cum il ai.
Nu pot sa uit reactia presedintelui la intrebarea dintr-un interviu recent: va pare rau ca in campania prezidentiala trecuta ati evocat un episod tragic din viata personala a lui Crin Antonescu ?
Stiti cu totii despre ce e vorba, nu va mai amintesc, exista subiecte despre care nu poti vorbi fara sa risti sa comiti o mare si nedelicata indiscretie. Dumnezeul din tine, daca-l ai, iti dicteaza tacerea. Ganditi-va ca acest om nu a facut ceea ce se numeste o gafa, gafa implica absenta intentiei. Domnia sa a facut-o cu rele intentii si, perfect lucid, a folosit, ca arma de campanie, o intamplare de-o tristete ce-ar misca si-un calau, inainte de a-i desparti capul de trup unui condamnat la ghilotina. Pana si el si ar sovai o clipa inainte sa-si coboare securea, chiar si el, cel pentru care sa aduca moartea e ca si cum ar bea un pahar de vin. Traian Basescu a folosit cu sange rece o drama care oricarui om normal, nu neaparat sensibil, ii impune sa taca si-n toiul celei mai furibund atac. El, in schimb, ati vazut, e vocal si inflexibil cand rosteste grozavia, una ce i-ar putea, insa, aduce victoria. Victoria ce-l face (si l-a facut) sa devina presedintele unui popor pe care ar trebui sa-l iubeasca intr-atat, incat sa-si dea, la o adica, si viata pentru el. Zic si eu, asa, idealist…
Revedeti confruntarea din 2009 dintre Crin Antonescu si Traian Basescu, trebuie sa fie undeva pe youtube, uitati-va in (ne)liniste si observati umbrele ce traversau chipul celui care e presedintele Romaniei de 8 ani incoace. Spuneti, spuneti-va dvs insiva, daca asta v-ati dorit! Si fiti atenti apoi si la reactia lui Crin Antonescu! Dvs ce ati fi facut daca v-ar fi spus cineva ce i s-a spus lui ? Sincer !
Iar cand, in al 12-lea ceas, Traian Basescu ar fi putut spune: imi pare rau, regret profund, nu-mi iert aceasta ratacire, el ce a spus? “ Da, a fost eroarea campaniei”. Atat ! Asta n-a fost o intrebare incomoda a unui jurnalist, domnule Basescu, a fost un gand bun pe o tava de argint peste care dvs ati scuipat!
De-atunci, din 2009 incoace, Crin Antonescu a trebuit sa se intalneasca de multe ori cu presedintele Romaniei, a fost nevoit sa-i vorbeasca, chiar civilizat, a trebuit sa-l priveasca in ochi si sa aiba taria de a nu-i spune “Sunteti un om de nimic!”. Ganditi-va, ati fi avut puterea asta? Eu, dupa o asemenea intamplare, marturisesc, nu ! Poti lovi un om, in focul luptei, dar nu poti atinge vreodata, nici in treacat, memoria unui om care a suferit crunt si care nu mai e. Va rog deci pe dvs, “basistii” care aveti un Dumnezeu (si multi, probabil, aveti!) sa va ganditi si sa cugetati: CE FEL DE OM E TRAIAN BASESCU ?
PS: In contrapartida, va asigur, eu, dar si multi alti jurnalisti, vom fi cu ochii si pe ceilalti, mai ales pe cei ce vin. Politicienii sunt niste bieti oameni ca noi, nu sunt nici sfinti si nici zei, dar daca nu sunt OAMENI, nu-i putem menaja. De competenta, dar si de omenia lor atarna traiul nostru, al tuturor, basisti, sau usl-isti sau orice alegem sa fim !
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
