La începuturile pandemiei de COVID-19, hârtia igienică era aproape la fel de greu de găsit precum măștile, alcoolul sanitar ori mănușile. Iată ce variante aveau oamenii înainte de existența hârtiei igienice.
Deși hârtia igienică există în Occident încă din secolul al XVI-lea e.n. și în China din secolul al II-lea î.Hr., miliarde de oameni nu o folosesc nici măcar în ziua de azi. În vremurile de mai demult, hârtia igienică era și mai greu de găsit.
Acest lucru poate fi dificil de determinat cu ajutorul documentelor arheologice, a declarat Susan Morrison, profesor în literatură medievală la Universitatea de stat din Texas. „Majoritatea materialelor nu le mai avem pentru că sunt organice și au dispărut”, a explicat Morrison. Totuși, experții au reușit să recupereze câteva mostre și reprezentări ale precursorilor hârtiei igienice în artă și literatură.
De-a lungul istoriei, oamenii au folosit aproape orice, de la propriile mâini la foi de porumb, pentru a se curăța. Unul dintre cele mai vechi materiale consemnate este „bățul igienic”, datând din urmă cu 2.000 de ani în China, potrivit unui studiu din 2016. „Bățul igienic” era lemn sau bambus înfășurat în pânză.
În timpul perioadei greco-romane din 332 î.Hr. și până în 642 e.n., grecii și romanii se curățau cu un alt băț numit „tersorium”. Instrumentul avea un burete în vârf și era lăsat în băile publice pentru uz comun. Unii cercetători susțin că „tersorium” nu era folosit de oameni pentru a se curăța pe ei înșiși, ci mai degrabă pentru a curăța toaletele.
Grecii și romanii mai înfășurau și bucăți de ceramică ovale, numite „pessoi”. Arheologii au descoperit astfel de relicve, iar o cupă antică de vin chiar arată un bărbat în timp ce folosește „pessoi”. Grecii se mai curățau și cu „ostraca”, bucăți de ceramică inscripționate cu numele inamicilor lor. Totuși, astfel de materiale ar fi cauzat leziuni în timp, precum iritații ale pielii sau hemoroizi externi.
În Japonia secolului al VIII-lea e.n., oamenii foloseau un alt tip de băț de lemn numit „chuugi” pentru a se curăța atât în interiorul cât și în afara anusului, scrie Descoperă.ro citând Live Science.
Oamenii au folosit atât de multe materiale încât scriitorul francez François Rabelais a scris o poezie satirică despre acest subiect în secolul al XVI-lea. Poezia sa a menționat pentru prima oară hârtia igienică în Lumea occidentală, însă a spus că nu este eficientă. În schimb, Rabelais a concluzionat că gâtul de gâscă era opțiunea cea mai bună. Deși scriitorul glumea, „penele ar fi funcționat la fel de bine ca orice alt material organic”, a spus Susan Morrison, profesor în literatură medievală la Universitatea de stat din Texas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News