Dau din coadă când ne văd, aleargă de fericire, ne fură pilotele, sunt posomorâți când plecăm și ne însoțesc fericiți oriunde am merge. Sunt semnalele din partea câinilor interpretate de stăpâni ca dovezi de iubire. Sunt reale?
Specialiștii spun că da, scrie mic.com. Chiar mai mult, câinii nu doar că ne iubesc, dar ne și văd drept familia lor. Dovada că blănoșii se bazează pe stăpânii lor, cărora le dăruiesc afecțiune și protecție, stă într-un recent studiu neuroimaginistic despre cum prelucrează câinele mirosul în creier. Oamenii de știință de la Universitatea Emory au făcut teste RMN mai multor câini, pentru a măsura răspunsurile neuronale la mirosuri de oameni și câini, familiare sau necunoscute. Câinii cunosc lumea prin miros, iar modul în care procesează mirosul oferă o înțelegere amănunțită a comportamentului social.
Cercetătorii au descoperit că mirosul stăpânului activează "centrul de recompensă" al creierului câinelui, numit nucleu caudat. Câinii interacționează cu stăpânii lor în același mod în care o fac bebelușii cu părinții. Când sunt speriați sau îngrijorați, câinii merg la stăpânii lor, așa cum o fac și copiii mici aflați în dificultate. Acest comportament este în contrast total cu cel al altor animale domestice: de exemplu, pisicile rămân pietrificate, iar caii fug. În plus, câinele este singurul animal care privește în ochi omul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu