Liderul cecen Ramzan Kadîrov a vorbit despre Evgheni Prigojin.
Liderul cecen Ramzan Kadîrov, un aliat al președintelui rus Vladimir Putin, ale cărui forțe au luptat frecvent alături de unitățile Wagner în Ucraina, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Evgheni Prigojin, după ce avionul în care acesta se afla s-a prăbușit în regiunea Tver din Federația Rusă, conform CNN.
„Suntem prieteni de mult timp”, a spus Kadîrov într-o postare pe Telegram. „De multe ori a trebuit să rezolvăm cele mai complicate probleme”, a adăugat el.
Kadîrov l-a descris pe Prigojin ca fiind „distins de ceilalți prin receptivitatea, abilitățile sale unice de comunicare și persistența” sa.
„A fost întotdeauna gata să ajute și a ajutat cu adevărat din adâncul inimii”, a mai spus liderul cecen.
În timp ce Kadîrov a spus că Prigojin a fost „o persoană importantă pe scena națională”, acesta a adăugat că liderul Wagner, în ultima vreme, „fie nu a văzut, fie nu a vrut să vadă imaginea completă a ceea ce se întâmplă în țară”.
„I-am cerut să renunțe la ambițiile personale în favoarea chestiunilor de importanță națională supremă. Orice alte lururi trebuiau rezolvate mai târziu. Dar așa a fost să fie, Prigojin a avut stilul său dur și dorința lui de a obține ceea ce își dorea aici și acum.", a spus Kadîrov.
Despre contribuția Grupului lui Wagner la războiul Rusiei din Ucraina, Kadîrov a spus:
„Nu există nicio îndoială că a avut o mare contribuție la [operațiunea militară specială]. Și acest merit nu îi poate fi luat. Moartea sa este o mare pierdere pentru întregul stat”, a mai spus Kadîrov.
CITEȘTE ȘI - Nouă ipoteză cu moartea lui Prigojin / „Lada de vin“ care ar fi produs prăbușirea avionului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News