Conflictul dintre Mircea Badea și ziariști apropiați președintelui a escaladat, iar aceștia din urmă lasă impresia că i s-ar pregăti ceva realizatorului ”În gura presei”, un ”infractor”, ”caz de competența instituțiilor statului”. Câmpul de bătaie ar putea fi Consiliul Național al Audiovizualului sau o instanță judecătorească. La rândul său, Mircea Badea remarcă o instigare la ”suprimarea, anulare” a sa, declarându-se ”convins” că autoritățile ”vor interveni legal în această situație periculoasă”.
Evenimentul Zilei adună într-un amplu material păreri ale editorialiștilor apropiați Cotroceniului, unii numindu-l un infractor pe Mircea Badea, în timp ce alții spun că vedeta Intact se va liniști ”imediat ce va fi condamnat”.
S-ar părea că se pregătește un atac al Antenei 3, la CNA sau în justiție, primul semnal fiind dat de publicarea de către Hotnews a unor stenograme dintr-o emisiune de la Antena 3, critică lui Pora și restul colegilor portocalii.
Evz e intrigat că CNA nu se autosesizează cu privire la ”amenințările transmise de vedeta trustului Intact”, motiv pentru care ”a pornit un demers prin care va adresa o petiție către Consiliu, ori de câte ori emisiunea Antenei 3 va încălca prevederile din Legea audiovizualului”.
”Mi se pare evident că această publicație indeamnă la oprirea/suprimarea/anularea mea, deci la uciderea mea”, a scris Mircea Badea pe blogul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News