Corpul de Control al premierului Victor Ponta a finalizat din decembrie 2013 un raport care a fost înaintat mai multor instituții ale statului, inclusiv Parchetului și Agenției de Integritate. Raportul are numărul 1.930.
Concluziile acestui raport sunt defavorabile directorului general al CNCIR, Mircea Vasile Zegrean. Numit în funcție în 2010, de către ministrul Economiei, Ion Ariton, acesta este fratele președintelui CCR, Augustin Zegrean.
Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune este o societate comercială pe acțiuni, având ca unic acționar statul român, înființată în urma reorganizării prin divizare a ISCIR, hotărâtă de Guvernul Boc.
Iată principalele acuzații care i se aduc lui Mircea Vasile Zegrean în raportul Corpului de Control al Guvernului:
Salariile angajaților lui Zegrean cresc, în plină austeritate
Experții Corpului de Control consideră că Mircea Zegrean ar fi aplicat o nouă grilă de salarizare prin încălcarea legii. Corpul de Control susține că drepturile salariale ale personalului preluat de către C.N.C.I.R. de la I.S.C.I.R. trebuiau să fie menținute la nivelul anterior preluării, până la negocierea noului contract colectiv de muncă. În consecință, drepturile salariale nu puteau fi reduse, dar nici nu puteau fi majorate. În schimb, se arată în raport, directorul general, domnul Zegrean Mircea Vasile, a aplicat o nouă grilă de salarizare constatându-se că, pentru angajații preluați de la I.S.C.I.R. ar fi fost aprobate salarii de 2-3 ori mai mari față de cele de care beneficiau angajații conform actului de transfer colectiv de personal nr. 4.14.12.2010.
Ca urmare, C.N.C.I.R. S.A. ar fi înregistrat cheltuieli suplimentare de 467.271 RON, sumă care reprezintă pagubă adusă patrimoniului C.N.C.I.R. S.A.
Contracte de prestări servicii cu proprii salariați
Corpul de Control al premierului Ponta a semnalat că pentru angajații Companiei care aveau calitatea de persoană fizică autorizată s-au încheiat contracte de prestări servicii, plățile către aceștia fiind efectuate în baza facturilor emise de persoanele fizice respective. Pentru ceilalți, au fost încheiate convenții civile, remunerarea acestora făcându-se pe state de plată, după reținerea contribuțiilor datorate și a impozitului pe venit.
Prin încheierea contractelor de prestări servicii formare profesională cu proprii angajați și plata unor sume către aceștia în baza facturilor emise și nu în baza statelor de salarii, directorul general Zegrean ar fi disimulat veniturile de natură salarială obținute de angajații Companiei. Salariile acordate sub forma unor venituri independente, în scopul evitării plății contribuțiilor sociale obligatorii sunt în sumă de 564.700, susține Corpul de Control.
Șefii CNCIR au predat în timpul orelor de serviciu
Anumiți salariați ai Companiei, majoritatea cu funcții de conducere, au desfășurat o parte din activitatea de formare profesională în timpul programului normal de muncă, arată Corpul de Control. Ei ar fi fost plătiți atât în baza contractelor de prestări servicii încheiate de C.N.C.I.R. S.A., în calitate de lectori, cât și remunerați pe statele de plată pentru activitatea desfășurată în cadrul instituției, potrivit fișei postului.
Directorul general a dispus recuperarea pagubei cauzate patrimoniului Companiei, fără însă a fi înlăturat caracterul nelegal al veniturilor salariale aferente perioadelor în care angajații prestau servicii de formare profesională în timpul programului de lucru.
Director arestat de DNA, plătit ca fiind în concediu de odihnă
În perioada 16.05.2012 – 14.06.2012, directorul Sucursalei Pitești a C.N.C.I.R. S.A., Tudor Valeriu Pavel, s-a aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea unor fapte de corupție, fiind în imposibilitate fizică de a se prezenta la locul de muncă. Raportul arată că, încălcând dispozițiile imperative ale legii, directorul general al C.N.C.I.R. S.A., domnul Zegrean Mircea Vasile, ar fi aprobat statele de plată pentru lunile mai și iunie 2012, în care, la numărul 397, a fost menționat Tudor Valeriu Pavel - cu 14 zile de concediu de odihnă, în luna mai 2012 - și 10 zile, în luna iunie 2012. Consecința încălcării dispozițiilor legale de către directorul general al C.N.C.I.R. S.A., domnul Zegrean Mircea Vasile, a fost înregistrarea de către Companie a unor cheltuieli în cuantum total de 8.650 RON, sumă care constituie pagubă cauzată patrimoniului Companiei, continuă inspectorii guvernamentali.
Favorizarea directorului arestat nu ar fi întâmplătoare
În raportul Corpului de Control se susține că la data de 19.04.2011, între C.N.C.I.R., reprezentată de Zegrean Mircea Vasile, și Vanlex Inspect Consulting S.R.L. s-a încheiat contractual de colaborare nr. 3113/19.04.2011. Societatea Vanlex Inspect Consulting S.R.L. a fost înființată la data de 25.01.2010, iar, începând cu data de 26.01.2011, a avut sediul, în baza unui contract cu titlu gratuit, într-un apartament aparținând directorului Sucursalei Pitești a C.N.C.I.R. S.A, Tudor Valeriu Pavel. De asemenea, societatea menționată ar fi avut ca asociat pe Slabu Magdalena, soacra lui Tudor Valeriu Pavel, și ca asociat și administrator pe Stoenescu Gheorghe, tatăl lui Stoenescu Răzvan-Ilie, șef serviciu în cadrul Sucursalei Pitești a C.N.C.I.R. S.A.
Tudor Valeriu Pavel este aceeași persoană căreia i s-au acordat și plătit concediu de odihnă pe timpul arestării preventive pentru fapte de corupție.
În perioada 01.05.2012 – 30.06.2013, în baza contractului de colaborare nr. 3113/19.04.2011, precum și în baza unor contracte, încheiate de Vanlex Inspect Consulting S.R.L direct cu clienții ai C.N.C.I.R. S.A., societatea menționată a prestart, către Companie și către mai mulți clienți ai acesteia, activități care făceau parte din obiectul de activitate al Companiei, obținând venituri în cuantum total de 1.248.952 RON, cu TVA, se susține în raportul Corpului de Control.
CNCIR nu ar fi perceput penalități datornicilor
Din analiza modului de executare a unor contracte, selectate prin sondaj, inspectorii au constatat că directorul general al C.N.C.I.R. S.A., Zegrean Mircea Vasile, nu a dispus măsuri în vederea calculării și pretinderii de la debitori a penalităților de întârziere. La data de 30.06.2013, mai mult de 82% din soldul clienților neîncasați, respectiv suma de 14.921.156 RON, reprezentau creanțe comerciale neîncasate la termenul stabilit în contracte, pentru care C.N.C.I.R. S.A. trebuia să calculeze și să pretindă penalități de întârziere.
Până la data redactării raportului de control, directorul general al C.N.C.I.R. S.A., Zegrean Mircea Vasile, nu a comunicat cuantumul penalităților nepretinse.
CNCIR, generoasă cu firmele de avocatură
Încheierea contractelor de asistență juridică s-a realizat în condițiile în care, în aceeași perioadă, Compania a avut în structura de organizare un compartiment în care au desfășurat activități de natură juridică un număr de 2-3 angajați. Anterior încheierii contractelor menționate între C.N.C.I.R. S.A. și unele firme de avocatură, avocații acestora au avut raporturi de muncă/serviciu cu I.S.C.I.R., în perioada în care conducerea instituției a fost asigurată de către domnul Zegrean Mircea Vasile, în calitate de inspector de stat șef, spune Corpul de Control. În anul 2011, unul dintre avocați ar fi avut raporturi de muncă (șef serviciu juridic) cu C.N.C.I.R., societate condusă de domnul Zegrean Mircea Vasile.
Domnul Zegrean Mircea Vasile ar fi răspunzător pentru plata sumei de 64.328,02 RON, fără ca documentele anexate facturilor să conțină mențiuni referitoare la recuperarea efectivă a creanțelor ori în lipsa unor astfel de documente, așa cum prevedea contractual de asistență juridică. De asemenea, ar mai fi plătit 289.615,31 RON, reprezentând onorariul achitat avocatului, înainte de recuperarea efectivă creanțelor.
Închirieri de spații, deși exista sediu
Compania Națională reprezentată de domnul Zegrean și-ar fi desfășurat activitatea în spații închiriate de la persoane fizice, contra unei sume de cca 28.000 EUR/lună, deși avea un sediu oferit de Guvern.
Hotărârea de a fi închiriate spațiile manționate a fost luată, în mod nejustificat, de către domnul Zegrean Mircea Vasile, spun inspectorii, în condițiile în care, încă de la înființare, Compania deținea în proprietate imobilul din Biucurești, strada Fluviului nr. 16, sectorul 1, cu o suprafață totală de 1.471,61 MP. Nu au fost identificate documente privind necesitatea și oportunitatea închirierii spațiilor destinate activității curente a Companiei. Așa cum s-a prevăzut într-un alt act de control, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 5.312 din 22.12.2009, I.S.C.I.R., reprezentată de domnul Zegrean Mircea Vasile, în calitate de inspector de stat șef la timpul respectiv, a cumpărat spațiile aferente etajelor 1,2 și 3 din imobilul unde va închiria spații de la persoanele fizice, la prețul de 16.250.000 RON.
În perioada 01.01.2011 – 30.06.2013, C.N.C.I.R. S.A. ar fi plătit către persoanele fizice Enciu Georgeta, Enciu Radu, Onoriu Eugenia și Onoriu Costel chirii în sumă totală de 3.278.150,38 RON, susține raportul Corpului de Control al guvernului.
În vederea utilizării spațiilor închiriate de la persoanele fizice menționate, domnul Zegrean Mircea Vasile a angajat și efectuat în perioada 01.01.2011 – 31.05.2013, cu încălcarea dispozițiilor legale, cheltuieli în sumă totală de 213.949,67 RON, privind întreținerea instalațiilor aferente întregului imobil în care se aflau spațiile închiriate pentru desfășurarea activității curente. Suma de 213.949,67 RON ar constitui pagubă cauzată patrimoniului C.N.C.I.R. S.A.
Conflict de interese, semnalat ANI
Directorul general al C.N.C.I.R. S.A., domnul Zegrean Mircea Vasile, a semnat contractele de prestări servicii nr. 1610/11.03.2011, nr. 1611/11/03.2011, nr. 10616/07.05.2012 și nr. 26776/29.10.2012 cu Tehnoerg S.A., societatea care avea ca asociat și administrator pe domnul Ionescu Dan Cezar, contracte în baza cărora au fost efectuate plăți către Tehnoerg S.A. în cuantum total de 207.200,46 RON, cu TVA. Administratorul Tehnoerg S.A., domnul Ionescu Dan Cezar, ocupa, la momentul încheierii contractelor respective, și postul de director general adjunct în cadrul C.N.C.I.R. S.A., aflându-se în raporturi de muncă cu Compania, reprezentată legal de domnul Zegrean Mircea Vasile, susțin inspectorii Guvernului.
Potrivit datelor transmise Corpului de Control al primului-ministru de către Inspecția Muncii cu adresa nr. 9184/26.07.2013, începând cu data de 01.03.2011, Tehnoerg S.A. ar fi încheiat un contract individual de muncă, pe durată nedeterminată cu doamna Zegrean Viorica, soția directorului general al C.N.C.I.R. S.A., domnul Zegrean Mircea Vasile.
În acest sens, este relevantă împrejurarea că două din cele patru contracte încheiate cu Tehnoerg S.A. au fost semnate de domnul Zegrean Mircea Vasile, în data de 11.03.2011, la scurt timp după ce soția sa a devenit salariata Tehnoerg S.A., iar celelate două, în cursul anului 2012, când doamna Zegrean Viorica era salariata Tehnoerg S.A, continuă inspectorii guvernamentali.
Corpul de Control al primului-ministru, ca organ cu atribuții de control, va sesiza organele de urmărire penală, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmând ca organul de urmărire penală sau, după caz, instanța de judecată să hotărască asupra existenței sau inexistenței infracțiunilor și asupra vinovăției, se arată în concluziile raportului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu