Medicul Radu Țincu, șeful Secției de Toxicologie din Spitalul de Urgență Floreasca din București, expert al Agenției Europene pentru Droguri, a fost invitat la emisiunea #Rezist, cu Oana Stănciulescu, unde a explicat faptul că dependența trebuie tratată ca o boală, nu ca un motiv de stigmatizare sau pedeapsă. Potrivit medicului, este necesar să oferim sprijin emoțional și acces la un tratament multidisciplinar, care include evaluare psihologică și intervenții medicale, pentru a ajuta persoana afectată să se recupereze eficient. Pedeapsa și stigmatizarea agravează problema, în timp ce înțelegerea și suportul sunt esențiale în procesul de vindecare.
Oana Stănciulescu a observat că mulți părinți reacționează cu pedeapsă și refuz în loc să ofere sprijin copilului aflat în dificultate. Dr. Radu Țincu a explicat că stigmatizarea, atât a copiilor, cât și a adulților, îngreunează recuperarea, deoarece aceștia evită să recunoască consumul de droguri din teama de excludere socială și judecată din partea familiei și prietenilor.
„Părintele, când ajunge în situația asta, încearcă să-și pedepsească copilul, adică foarte greu se decide să-i fie alături, să-l înțeleagă, să-l ducă la clinici. O ia personal: „Cum să mi se întâmple mie?”, a spus Oana Stănciulescu.
„Așa este. Stigmatizarea, atât a copiilor, dar și a adulților, reprezintă un element care îngreunează procesul de recuperare. Gândiți-vă că un adult va refuza o perioadă lungă de timp să recunoască că se droghează pentru că acest lucru îl stigmatizează; îi e frică de părinții, îi e frică de familie, îi e frică de prieteni pentru că prietenii îl vor exclude. Există această excludere socială ca urmare a stigmatizării.", a spus Radu Țincu.
Medicul a subliniat că dependența este o boală și nu ar trebui stigmatizată, la fel cum nu stigmatizăm alte afecțiuni precum diabetul sau problemele pulmonare. Dependența este rezultatul interacțiunii dintre substanțe și receptori, făcând imposibil pentru persoana afectată să se oprească fără ajutor. Sevrajul este o urgență medicală, deoarece poate provoca dureri severe, sinucidere sau agresivitate, fiind periculos și potențial letal fără o intervenție adecvată.
„Ar trebui să ne schimbăm concepția și să înțelegem că dependența reprezintă o boală. Așa cum nu-l stigmatizăm pe diabetic pentru că mănâncă mai multe calorii decât ar trebui, sau nu-l stigmatizăm pe cel care fumează, deși are o problemă pulmonară, așa ar trebui să nu-i stigmatizăm pe cei care au o dependență pentru că dependența reprezintă o incapacitate a organismului de a se opri pentru că se produce această interacțiune dintre substanțe și receptori și, din acel moment, acel om nu mai are cum să se oprească.
El va trebui să fie ajutat pentru că în lipsa ajutorului va face sevraj, iar sevrajul, pe lângă faptul că îl poate omorî, poate să se sinucidă din cauza durerilor, a stării inconfortabile în care se află, poate să devină agresiv față de semenii lui. Deci există o serie de manifestări ale sevrajului care ne spun că el reprezintă o urgență medicală.”, a spus Radu Țincu.
Dr. Radu Țincu a subliniat că stigmatizarea și pedeapsa nu ajută în tratarea dependenței, ci dimpotrivă, îi fac pe cei afectați să-și ascundă mai bine problema. În schimb, este esențial ca aceștia să fie înțeleși și susținuți, fiind necesar un tratament multidisciplinar de recuperare.
„Deci în primul rând trebuie să nu-i stigmatizăm. În al doilea rând, pedeapsa nu vindecă dependența. Faptul că îl pedepsim nu face decât să îi creștem gradul de ascundere, el va fi mult mai precaut ca noi să nu descoperim că el se droghează. Deci va trebui cumva să-l înțelegem în primă instanță, va trebui să-i oferim suportul nostru și să-l convingem să urmeze o terapie care este una multidisciplinară de recuperare.”, a spus Radu Țincu.
Dr. Radu Țincu a subliniat importanța evaluării psihologice pentru tratarea dependenței, însă menționează că statul nu finanțează suficiente ședințe de terapie pentru a fi eficiente. Potrivit medicului, o vizită ocazională la psiholog nu este suficientă pentru a obține rezultate eficiente în terapia comportamentală. Dacă dependența este confirmată, persoana afectată trebuie să fie îndrumată către un medic specialist în adicții, de obicei un psihiatru, deoarece România nu are o specialitate medicală dedicată exclusiv adicțiilor, cum există în alte țări.
„În primul rând, trebuie să meargă la evaluarea psihologică. Statul nu decontează, în păcate, aceste ședințe de psihoterapie într-un număr suficient de mare încât să fie și eficiente. Degeaba merge un copil o dată sau de două ori la psiholog pentru că nu reușește să finalizeze acest proces prin care terapia comportamentală să fie și eficientă.
În al doilea rând, trebuie să meargă ulterior - dacă psihologul consideră necesar și dacă consideră că are o dependență - către un medic specializat în adicții. De cele mai multe ori, acesta este medicul psihiatru. Noi nu avem o specialitate cum sunt în alte țări, care se numește adictologie, adică un medic specializat în adicții. Ea e în apanajul psihiatriei.”, a spus dr. Radu Țincu la emisiunea #Rezist, cu Oana Stănciulescu, de pe DC News și DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu