Valentin Nicolau a fost îndepărtat recent din conducerea TVR și nu va mai avea dreptul să participe la alegerile din 17 ianuarie, în care vor fi aleși cei doi reprezentanți ai salariaților din Consiliul de Administrație al televiziunii publice. Marți, Nicolau le-a transmis celor care urmează să voteze o scrisoare în care le oferă mai multe sfaturi.
Iată scrisoarea publicată pe pagina de Facebook a lui Valentin Nicolau:
„Dragi colegi,
Dacă pe mine m-au eliminat, pe voi nu trebuie să vă păcălească iar. E important să vă votați cei doi reprezentanți în CA cu luciditate și responsabilitate. Nu uitați nicio clipă cum pe parcursul anilor ați trimis în CA indivizi care și-au rezolvat problemele personale (emisiuni în grilă cu bugete mari, posturi în conducere pentru amante, prime etc.) și care-și mai aduceau aminte de „colegii angajați” doar prin secretara care le dădea unora un telefon de ziua lor sau când era de făcut o demonstrație de ochii lumii și atunci zbierau că „îi reprezintă pe salariați”. Să vă amintiți cum liderii sindicali și-au rezolvat problemele (delegații, prime, funcții în conducere etc.) vânzând ieftin interesele celor pe care-i reprezentau.
Nu trebuie să uitați aceste trădări, pentru că altfel veți fi mereu trădați și furați. Aveți dreptul la o reprezentare loială, demnă și profesionistă. Nu așa cum s-a întâmplat, când unul dintre reprezentanții voștri și unii lideri de sindicat au devenit obedienți necondiționat față de șefii care au adus dezastrul în TVR. I-am văzut cu ochii mei transformați în rotițe în mașina de vot a lui Săftoiu, în figuranți fără reacție la nepăsarea cinică a lui Zgabercea și gașca, ce dădeau afară colegi în numele unei restructurări improvizate și subiective. Nepăsarea lor și primatul intereselor proprii au făcut mult rău nu doar oamenilor din TVR, dar și TVR-ului în sine.
Aveți grijă că cei îmbătrâniți în rele vor juca necinstit, vor încerca să măsluiască votul. Mi-aduc aminte cum, acum un an și jumătate, când am participat la alegeri, la toate stațiile TVR am obținut aproximativ 70% din voturi, doar la Cluj 2%. După o mică investigație am aflat cum voturile au fost declarate din pix (90% !) pentru candidatul care astfel a și ieșit în final pe locul doi. Tot atunci am aflat că și la Craiova și, se pare, și la celelalte stații au fost tentative de fraudă, doar vigilența unor colegi împiedicându-le. Asigurați-vă că nu vor fura din nou, mai ales acum, când o parte din liderii sindicali joacă dublu.
Dacă a venit vorba de sindicat, poate că e cazul să clarificați și acest aspect. Sper ca reimplicarea lui Sorin Rada să însemne și ieșirea din concubinajul sindicatului cu administrația. Să elimine corupția și trădarea față de interesele salariaților. Și în cazul lui, și în cazul altor lideri ar trebui să fie clar care le este misiunea pe care și-o asumă. E greu să fii un lider sindical autentic și să faci parte și din administrație, iar pe deasupra să fii și angajatul instituției, lucru care atrage o sumă de condiționări. Pe Sorin Rada îl cunosc de peste 10 ani și asta mă face să cred că, dacă până acum nu s-a lăsat pervertit, nu o va face nici de aici încolo, că vă va fi un fidel și bătăios reprezentant.
Vezi și: Tolontan, despre eliminarea lui Nicolau din TVR: Stelian Tănase avea nevoie de el
Îmi este foarte greu să vă recomand să votați cu cineva anume, pentru că sunt mai multe nume dintre cei înscriși să candideze, pe care îi recomandă profesionalismul și profilul moral. Tot așa cum lipsesc nume care mi-aș fi dorit să fie pe lista candidaților, dar au ales să nu participe de data asta. Dintre cei înscriși unii mi-au fost foarte apropiați, uman și profesional, cum e cazul lui Cornel Mihalache, pe care-l stimez și în care am văzut mereu onestitate, camaraderie și tărie de caracter. Cornel, ca și alți colegi candidați, cum ar fi Mihai Rădulescu, cunosc bine TVR, le pasă de destinul ei și sunt prea hârșiți ca să poată fi manipulați, așa cred. Pentru a contracara asaltul impostorilor, ar fi bine să vă concentrați asupra unui tandem, să vă consultați, alegând două nume pe care să le votați solidar. Să nu vă dispersați voturile, căci tocmai pe împrăștierea lor și pe nebăgarea de seamă la numărătoare se bazează și cei care vor să ajungă în CA doar pentru a-și satisface interesele proprii.Să vă dea Dumnezeu gândul cel bun și să trimiteți în CA doi profesioniști puternici, onești și curajoși. Numai bine!
Valentin Nicolau”
Alegeri pentru desemnarea reprezentanților salariaților în Consiliul de Administrație al instituției vor avea loc vineri - 17 ianuarie, iar rezultatele vor fi afișate duminică - 19 ianuarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu