Ce înseamnă dacă un câine îți ia locul când te ridici

Foto Pexels
Foto Pexels

Cei care au câini își dau seama când animalul lor de companie este fericit, îngrijorat sau speriat, însă puțini sunt cei care știu ce înseamnă poziția de dormit a unui cățel.

„Atunci când își aleg pozițiile de somn, animalele noastre de companie caută să mențină și să crească relația de protecție cu noi și nu vor să ne controleze sau să monopolizeze teritoriul”, a spus Peter Neville, expert în comportamentul animalelor, citat de Daily Mail. 

Dacă animalul de companie se strecoară lângă genunchii stăpânului atunci când acesta doarme pe o parte, atunci e fericit să lase toată responsabilitatea pe umerii stăpânului, ca atunci când era pui.

Animalul de companie care doarme sub plapumă simte nevoia de un nivel mai mare de confort și de apropiere de stăpân, motiv pentru care alege să doarmă cât mai aproape de el.

Ce înseamnă dacă un câine îți ia locul când te ridici? Așezarea în locul tău arată afecțiunea câinelui pentru tine. De asemenea, câinele poate simți nevoia de a proteja locul pentru stăpânul său.

Citește și: Ce înseamnă dacă pisica ta stă într-o poziție ”regală”

Citește și...

Dușmanii de moarte ai câinilor

Pilotul Cezar Osiceanu a spus care sunt alimentele pe care ar trebui să nu le dăm niciodată câinelui.

„Câinii sunt carnivori prin excelență, dar, în ultimii 30-40 de ani, omul i-a transformat încet dieta naturală. Trebuie să știm că rasele canine au mirosul mult mai dezvoltat decât al omului, aud mult mai bine decât omul, văd mult mai slab decât omul, iar simțul gustului este mult mai slab decât al omului, practic ei putând mânca o viață întreaga cam aceeași mâncare dacă miroase le fel.

Pâinea nu se dă la câini decât prăjită și puțină, cel mai bine este să fie evitată, deoarece fermentează. Roșiile sunt excluse total pentru că fermentează. Oasele de pui se sparg în așchii dure, iar câinii nu mestecă precum oamenii, ci sfărâmă și înghit ceea ce poate produce accidente care se pot solda cu deces. Un mioritic splendid de circa un an și 65 de kg a murit din cauza unui copan de găină bătrână folosit la ciorba stăpânilor, care s-a spart perforând gâtul câinelui. Oasele sunt bune cu cât sunt mai mari, dar de preferat de vacă.

Oul este un aliment extrem de important și în alimentația câinilor, dar pentru a beneficia de aportul său se dă doar gălbenușul crud în amestec cu lapte, în special puilor sau câinilor în creștere, în special pentru rasele de talie medie și mare, dar nu mai mult de patru zile pe săptămână. Merele și fructele sunt evitate pentru fermentația pe care o produc”, a spus, pentru DCNews, Cezar Osiceanu.

„Carnea de porc și mezelurile sunt total excluse din alimentația câinilor, deoarece salitra folosită la mezeluri este foarte toxică la câini. Ambele produc diaree și eczeme extrem de greu tratabile.

Fasolea și mazărea sunt dușmanii de moarte ai câinilor pentru că fermentația produsă este în 90% fatală acestora. Cartofii nu sunt digerați de către câini și produc și ei fermentație. Morcovul asigură necesarul de sodiu al câinilor și de aceea nu trebuie să punem sare în mâncarea lor nici măcar pentru gust.

Producătorii de hrană uscată pentru câini și pisici folosesc masiv sarea pentru că nu îi controlează nimeni. Sarea produce sete și animalul va bea multă apă. Apa va umflă în stomac produsul ingerat după modelul “biscuitele soldatului pe front” și astfel va crea o senzație de sațietate”, a spus pilotul Cezar Osiceanu în exclusivitate pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel