70 de dolari costă în mod normal acest test în State, timp în care, românii care oferă astfel de servicii cer în jur de 30 de lei. Mai mult, specialiștii atrag atenția unor astfel de practici care dăunează din punct de vedere emoțional.
Practica a început în țările occidentale de mai mulți ani, însă ea a luat avânt recent. Vorbim despre servicii oferite contra cost, în care partenerii dintr-o relație plătesc un „fidelity tester” pentru a testa loialitatea perechii lor de viață.
Fiind intervievate mai multe persoane în legătură cu acest subiect, ele au spus că nu este sănătoasă o astfel de practică, că ea trădează încrederea care ar trebui acordată partenerului.
Potrivit informațiilor care există deja pe această temă, multe femei au apelat la astfel de practici pentru a afla dacă partenerul lor este loial relației, chiar dacă nu existau motive care să nască bănuieli.
Deși această metodă poate da rezultate, nu este întotdeauna recomandată.
„A trăi în frica perpetuă că partenerul tău ar putea înșela nu este sănătos. Dacă intuiția ta sugerează că partenerul tău este infidel, de obicei este pentru că au apărut diverse semnale de alarmă. În loc să întinzi capcane, poate este mai bine să ai încredere în instinctele tale. Relaxează-te și mergi mai departe", spune Jana Hocking, un expert în relații citat de Daily Star.
Cu toate acestea, Hocking a declarat că aplaudă femeile care „dau dovadă de creativitate când vine vorba de spionarea partenerilor lor”.
Totuși, ea mărturisește că ar fi devorată de gânduri paranoice.
„Îmi place să citesc despre asta, dar nu ar trebui întâlnirile să fie amuzante?” întreabă retoric expertul.
Vezi și: Cum să-ți maximizezi beneficiile pentru sănătatea mentală în vacanța la mare
Prețurile în afară se ridică undeva la 70 de dolari „testul”, în care o anumită persoană, odată contactată, ia legătura cu persoana asupra căreia este efectuată „testarea”. Inițierea discuțiilor se face prin intermediul rețelelor de socializare, iar dialogul este dus într-o zonă personală; în acel moment este „testată fidelitatea partenerului”.
În România, prețul unui asemenea serviciu ar fi undeva la 30 de lei, însă valorile pot fi diverse, în funcție și de „calitatea serviciilor oferite”.
Astăzi, peste 50% dintre cei testați pică proba fidelității.
Citește și: Nopțile călduroase, efect negativ asupra sănătății. Ce au descoperit experții
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu