Ce își propune Alina Gorghiu în calitate de nou ministru al Justiției

Foto: Crișan Andreescu
Foto: Crișan Andreescu

Alina Gorghiu a făcut declarații, vineri dimineață, în calitate de nou ministru al Justiției.

Alina Gorghiu a făcut declarații de presă, vineri dimineață, în care a spus ce își propune în calitatea de nou ministru al Justiției în Guvernul condus de Marcel Ciolacu.

„Voi încerca să ies din minister și să văd la fața locului toate problemele. E nevoie de investiții, e nevoie de recrutare de resursă umană cât se poate de profesionistă și va fi nevoie de foarte mult dialog cu asociațiile profesionale și cu cei din sistem.

Mă bazez aici pe suportul permanent pe care domnul vicepremier (n.r. Cătălin Predoiu) mi-l va acorda și pe suportul colegilor din Parlament cu care sper că voi avea în continuare o colaborare bună“, a spus Alina Gorghiu.

Întrebată care este cel mai important proiect pe care îl are în funcția de nou ministru al justiției, Alina Gorghiu a spus:

„Miza pe care o am, este ca la finalul mandatului, această instituție numită justiția din România să nu mai fie privită ca una distantă, rece și inaccesibilă, ci ca o instituție care vine în întâmpinarea cetățeanului atunci când are nevoie de ea.

Vom lua toate aspectele sensibile la dialog. Vom dialog pe rând. Astăzi am primul dialog cu domnul vicepremier și cu resursa din ministerul Justiției. Voi informa pe toate capitolele și știu că sunt foarte multe capitole sensibile. Nu e un minister ușor, nu am lucruri ușor de rezolvat, dar am speranța că le putem rezolva pe toate. Cu dialog, voință și sprijin din partea Guvernului și parlamentului, vom reuși să le rezolvăm și să trecem peste aceste momente mai delicate“, a punctat noul ministru al Justiției.

Marcel Ciolacu a anunțat intrarea "într-un regim de mobilizare generală"

La prima ședință de Guvern, noul premier Marcel Ciolacu, a anuțat intrarea "într-un regim de mobilizare generală".

"Am dat colegilor mei primele drafturi de ordonanţe pe care vrem să le citim în următoarea şedinţă de guvern, ca să putem să le aplicăm cât mai urgent. Este vorba de reducerea preţurilor la alimentele de bază, sprijinirea procesării de alimente, schema de susţinere a industriei materialelor de construcţii, plus introducerea energiei verzi în firmele agricole.

Toţi funcţionarii statului român trebuie să înţeleagă că avem nevoie de performanţă în administraţie. Statul român nu mai poate plăti doar pentru ca bugetarii să vină la birou, iar asta este valabil de la nivel de ministru până la nivelul funcţionarilor de execuţie. În acest moment, la Guvernul României şi la toate ministerele de linie am anunţat că intrăm într-un regim de mobilizare generală. Avem de livrat ţinte şi jaloane din PNRR şi nu putem rata nimic: pensiile speciale, legea salarizării, managementul companiilor de stat (...)", a spus noul premier al României, conform Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel