Exodul celor 38 de primari PDL din Caraș-Severin către USL, a demolat în adevăratul sens al cuvântului structura democrat-liberală la nivelul județului, drept pentru care purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu le transmite ”Să fie sănătoşi, cu socialiştii în braţe!”
Sever Voinescu le-a transmis, vineri, edililor demisionari din PDL , care au anunțat că-l vor urma pe fostul prim-vicepreședinte al democrat-liberalilor, Sorin Frunzăverde, "să fie sănătoşi şi să-şi vadă de carierele lor politice, cu socialiştii în braţe".
”Pleacă, să fie sănătoşi! Să-şi vadă de carierele lor politice, cu socialiştii îm braţe!", a fost singurul comentariu făcut de purtătorul de cuvânt al PDL, citează Mediafax.
Din cei 42 de primari democrat-liberali din Caraș-Severin, 38 de primari îl urmează la USL, trei vor candida din partea altei formaţiuni politice, iar un primar nu s-a decis încă, a declarat, vineri, preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, care a ținut să precizeze că acest fapt denotă aprecierea de care s-a bucurat exercițiul administrativ în comun pe care l-a avut cu autoritățile locale.
Citește și:
Frunzăverde: 38 de primari din Caraș-Severin vor părăsi PDL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News