Ce legătură este între castravete și marșul gay? Pupăza din tren

val-valcu
val-valcu
Alegeri prezidentiale 2024

Personal, cred că activiștii gay nu au de ce să organizeze tot felul de marșuri pentru a li se recunoaște drepturile. Ar trebui să își dorească, de fapt, să aibă la fel de multe/puține drepturi ca restul lumii, dacă vor să fie în rând cu lumea. Singura instituție care nu îi acceptă este Biserica. De ce, de ne ce, nu discut, e  normal ca Biserica să-și apere normele, nu să le schimbe după cum cere publicul. Dacă nu-ți convin regulile din această religie, alege alta. Nu se poate și cu dânsa-n-trânsul și cu sufletul în Raiul ortodox. Dar mai există și Raiul neoprotestant și câte altele.

Oricum, periculoși nu sunt câțiva excentrici care își pun pene ca Mircea Badea, deși n-au pierdut vreun pariu, și defilează odată pe an. Mai teamă mi-e de cei de la Noua Dreaptă, fiindcă prostia ține tot timpul. De ce au organizat ei un marș? Să convingă Patriarhia de riscurile homosexualității? Dacă Biserica are nevoie de presiunea a 300 de mitingiști ca să își aplice regulile eterne, am încurcat-o! În scurtă vreme vom avea Biblii alternative și referendum pentru schimbarea celor 10 porunci.

Ca să apere familia? Să fim serioși, nu câțiva oameni cu alt stil de viață sunt vinovați de rata înaltă a divorțialității sau de promiscuitatea în care trăiesc sute de mii de cupluri ”normale”. Familia, în România, este atacată cu pumnul, de șeful acesteia, care îi învinețește ochiul soției și își dă copilul cu capul de pereți, e amenințată de sărăcie, de lipsa de locuințe, de reducerea ”salariului” de mamă. Nu i-am văzut pe cei de la Noua Dreaptă să iasă la miting când guvernul reducea alocația. Nici când este ucis vreun copil de tatăl beat mangă, fiindcă micuțul plângea de foame. În concluzie, marșul anti-marș gay e inutil, ba mai mult, face reclamă gay-ilor, crescând miza. Când a fost, acum o lună, marșul bicicliștilor, abia dacă s-au dat 30 de secunde la TV...

Așa și cu castravetele. Au murit unii din Germania, zice-se că din cauza unei bacterii, luate de pe castraveți spanioli nespălați. Cât de fraier să fii ca să te ferești de castraveți din România, pe care nu te împiedică nimeni să-i speli în două ape, ca să elimini orice problemă? Acum, că se vorbește de fasole din nordul Europei, punem pariu că vor scădea și vânzările de iahnie din Pașcani?

Firesc, din week end-ul acestei țări de poveste nu putea lipsi Pupăza din tren. E drept că apare și ceva tei în chestia asta, respectiv surcica înfiptă de revizorul șef al Căilor Ferate în conducta automotorului Siemens (made in Germania). Diverși comentatori s-au concentrat asupra riscurilor pe care le are surcica asupra siguranței traficului, de parcă n-ar ști că România e plină de astfel de surcele.  Prea puțini abordează însă problema din punct de vedere al  moralității celor care ne conduc. Fără să vrea, Pupăza a ciripit întreaga strategie de guvernare: eu te am cu ceva la mână ( de pildă cu butonul pe care a apăsat din greșeală colegul tău?!),  tu nu spui ce rele fac! Va zbura Pupăza din guvern, pentru gafa asta? Exclus. Ea va pleca doar odată cu restul găștii, în 2012, atunci când românii își vor asuma butonul roșu pe care scrie ”eject”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel